Investiții nepotrivite cu fonduri europene pentru o grădiniță din Constanța. Autoritățile fac verificări

2 februarie 2023, 19:37

Noile chiuvete de la grădinița „Amicii” din Constanța sunt doar una dintre problemele care au apărut după ce au început lucrările de modernizare.

Investițiile, făcute cu bani europeni, mai mult au complicat lucrurile.

Au fost cumpărate friteuze, deși copiilor nu li se dă hrană prăjită, iar frigiderele sunt prea mari și nu încap în bucătărie.

Investiții s-au fãcut și în corpuri pentru autoservire, specifice restaurantelor.

Când a fost amenajat noul loc de joacă din curtea grădiniței, a fost ocupat și spațiul verde, unde copiii fãceau diferite cursuri despre natură.

Autoritățile vor să afle cine este responsabil pentru aceste greșeli și dacă, în noile condiții, grădinița mai poate primi avizele pentru funcționare.

Valoarea proiectului pentru modernizarea grădiniței a fost de peste 6 milioane de lei, din fonduri europene.

Autoritățile fac verificãri și la o a doua grădiniță care este modernizată cu fonduri europene.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite