Învăţătorii şi educatorii trebuie să aibă diplomă universitară, prevede proiectul noii legi a educaţiei naţionale. Liceele pedagogice protestează

19 ianuarie 2023, 21:27

30 de licee pedagogice din toată ţara s-au unit şi contestă propunerea ca viitori învăţători şi educatoarele să aibă studii superioare. Vor ca şcolile pedagogice, licee şi colegii, să poată forma în continuare învăţători şi educatoare.

Diana Dumitrașcu, jurnalist TVR: În acest moment, la nivel naţional există 50 de licee pedagogice. În medie, în fiecare astfel de instituţie de învăţământ există trei clase cu specializarea învăţător, educatoare. Un calcul simplu ne arată aproximativ trei mii de elevi care pot ieşi în acest moment pe piaţa muncii, cu specializarea de învăţător educatoare, fără să aibă nevoie şi de studii superioare.

Ar putea fi chiar ultimii cărora legea să le permită să treacă la catedră fără să urmeze şi studii superioare, aşa cum prevede proiectul legii educaţiei.

O posibilă schimbare fără consultări prealabile a stârnit un val de nemulţumiri.

Sorin Haiduc, vicepreședinte Asociația Națională a Colegiilor și Liceelor Pedagogice: Noi nu formăm învățători și educatoare pentru Norvegia sau pentru Portugalia, ci pentru România. Condițiile de la noi, și cele culturale, și cele sociale, și cele istorice, de tradiție, ne spun următorul lucru: în liceele pedagogice se formează în acest moment cadre didactice de mare valoare. Învățământul superior este complementar.

Profesorii din liceele pedagogice susţin şi că practica pe care elevii o fac timp de patru ani este cel mai solid argument pentru păstrarea acestei specializări de învăţător-educatoare.

Carmen Tică, director Colegiul Naţional ,,Elena Cuza”, Bucureşti: Noi doar vrem să pregătim, să avem o pepinieră din care să furnizăm învăţământului superior copii cu o bună pregătire practică, care să-şi desăvârşească pregătirea în mediul universitar. Deci nu ne excludem.

Un alt argument din scrisoarea deschisă trimisă de profesori se referă la rezultatele bune ale elevilor la examenele naţionale, dar şi la titularizare. Plus că mulţi îşi continuă studiile universitare.

Miruna, elevă, clasa a XII-a, Colegiul ,,Elena Cuza” Bucureşti: Am făcut eforturi ca să ajung aici, eu sunt din provincie. Îmi doresc să dau titularizarea şi în funcţie de nota pe care o voi lua să fiu repartizată unei grădiniţe, iar apoi să urmez studii universitare.

Denisa, elevă, clasa a XII-a, Colegiul ,,Elena Cuza” Bucureşti: Practica ajută foarte mult, mai ales cea observativă, din clasa a XI-a am şi predat.

Ovidiu Pâinișoară, director Departamentul de Formare a Profesorilor, Universitatea din Bucureşti: Pe undeva, într-adevăr, nu mai poţi să faci profesori prin studii medii. Şi cum toate profesiile în ultimă instanţă merg spre zona învăţământului superior, poate că este bine să existe o tranziţie.

Noua lege a educaţiei naţionale urmează să fie prezentată în Guvern la începutul lunii februarie şi votată de Parlament până pe 15 martie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Ligia Deca: Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul nu se modifică anul acesta