Învățături de la părintele Vasile Ioana: Ca să ştii cum să fii fericit, trebuie să înţelegi că esenţial este să-l faci pe celălalt fericit

7 decembrie 2021, 15:29

„Am observat că e multă durere şi multă suferinţă în familii. Ca om care spovedeşte sute şi mii de oameni mereu, am acumulat cunoştinţe şi experienţe din vieţile de familie ale oamenilor şi atunci am scris ‘Cartea Familiei’. Această carte cuprinde învăţături concrete: cum să ieşim dintr-o ceartă, cum să reuşim să ne păstrăm pacea deşi celălalt încearcă să se impună, cum să ne purtăm dacă celălalt este infidel sau dacă soţul bea mai mult. Toate aceste situaţii delicate din familii, soluţii la aceste probleme le-am cuprins aici. Această carte poate să ne schimbe viaţa de cuplu dacă luăm aminte la ce ar trebui să facem şi care ar fi partea noastră, pentru că de multe ori avem aşteptări de la celălalt, vrem ca celălalt să fie mai bun, să fie drăguţ, să ne ofere lucruri, noi doar aşteptăm şi nu oferim”, spune părintele Vasile Ioana.

„Fericirea, taina fericirii, ca să ştii cum să fii fericit trebuie să înţelegi că esenţial este să-l faci pe celălalt fericit şi starea lui de bine, fericirea celuilalt să fie suportul fericirii tale”, explică el.

Beneficiarii relației extraordinare din familie sunt copiii.

„Părinţii ar trebui să fie conştienţi că pruncii, copiii nu se hrănesc cu mâncare, se hrănesc fizic cu mâncare. Se hrănesc din starea de bine dintre părinţi. Certurile dintre părinţi afectează psihologic mintea copilului, de aceea ar trebui să facem totul ca să ne înţelegem bine ca pruncii noştri să trăiască fericiţi într-o stare de bine şi să aibă încredere în faptul că sunt iubiţi şi apreciaţi de părinţi”, mai arată părintele.

În carte este și câte o scrisoare personală, adresată de părinte fiecărui cititor.

„Taina fericirii e să ştii să-l faci pe cel de lângă tine, iar fericirea lui să fie suportul fericirii tale. Dăruieşte şi dăruieşte-te fără să ai aşteptări! Domnul te vede şi te apreciază. Pace şi bucurie! Să fie Dumnezeu cu voi!” este mesajul final al părintelui Vasile Ioana.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă