Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Inundaţii în Teleorman şi Giurgiu. La Buzău, pompierii au salvat un bărbat din apele unui râu

Efectele inundaţiilor din ultimele zile se resimt în sudul ţării. În judeţul Teleorman mai multe şcoli au fost închise pentru că elevii şi profesorii nu pot ajunge la cursuri din cauza drumurilor inundate. Circulaţia este oprită pe cinci drumuri judeţene şi pe un drum european. Şi în judeţul Giurgiu 13 localităţi sunt afectate de inundaţii. Iar în judeţul Buzău, pompierii au salvat un bărbat rămas captiv între două braţe ale râului Buzău.

11 Decembrie 2014, 14:34 (actualizat 11 Decembrie 2014, 18:17) |
Izolați, din cauza inundațiilor
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

150 de localităţi din 18 judeţe sunt afectate de inundaţiile din ultimele zile, a anunţat MAI.

Apa a pătruns în 168 de locuinţe, mai multe anexe gospodăreşti şi subsoluri, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Cinci drumuri judeţene sunt inundate iar pe alte 15 circulaţia este restricţionată.

Pe toate drumurile naţionale şi autostrăzi traficul rutier se desfăşoară normal.

Pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor, peste 1.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi intervin cu autocamioane, buldozere şi motopompe.

Localnici izolaţi într-o comună din Teleorman

În localitatea Beuca din Teleorman peste 40 de persoane sunt izolate, iar în zonă se poate ajunge doar cu barca. 4 localnici au acceptat să fie evacuaţi, restul au rămas, ascunşi în case, în speranţa că apele se vor retrage. Autorităţile le-au dus alimente, apă şi medicamente.

Este pentru a patra oară în acest an când oamenii sunt loviţi de puhoaie. Inundaţiile în zonă sunt cauzate de lipsa unui dig. Construcţia lui a fost începută în urmă cu câţiva ani, însă lucrările au fost sistate în 2010 pentru că nu s-a ajuns la o înţelegere cu localnicii care trebuiau să cedeze o parte din terenurile lor.

Astăzi au venit şi primele veşti bune: cotele râului Burdea sunt în scădere.

Localităţi afectate de inundaţii şi mai multe drumuri închise în Giurgiu

VIDEO
Inundații în județul Giurgiu
Şi în judeţul Giurgiu 13 localităţi sunt afectate de inundaţii. Apa nu a ajuns în casele oamenilor, însă mii de hectare de teren au fost inundate şi mai multe drumuri au fost închise circulaţiei.

Situaţia este gravă în localităţile Singureni, Iepureşti şi Bulbucata.

Echipele de intervenţie ridică diguri de pământ, pun saci de nisip şi curăţă canalele de scurgere. Este distribuită apă potabilă în satele unde fântânile au fost inundate.

Râurile Neajlov şi Sabar din judeţul Giurgiu sunt sub avertizare cod portocaliu de inundaţii până joi seară.

Un bărbat a rămas captiv între două braţe ale râului Buzău

VIDEO
Salvat miraculos dintre apele Râului Buzău
Misiune grea pentru pompierii buzoieni. În noaptea de miercuri spre joi au salvat un bărbat din localitatea Mărăcineni, rămas captiv între două braţe ale râului Buzău. Omul se întorcea de la serviciu şi a apucat să traverseze jumătate din albie, apoi nivelul apei a crescut brusc.

Bărbatul trece zilnic prin albia râului Buzău ca să ajungă la balastiera unde lucrează. Aseară, când a realizat că nivelul râului creşte prea repede, s-a refugiat pe o bucată de pământ. Fiindcă era izolat în mijlocul apei şi nu avea telefon la el, a început să strige după ajutor. După mai bine de două ore, a fost auzit de un cioban, care a sunat la 112.

Bărbatul a fost adus la mal şi preluat imediat de un echipaj SMURD.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 18°C
IASI 14°C 11°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 13°C 11°C
CRAIOVA 17°C 19°C
BRASOV 13°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Martie 2019, 20:43
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-03-2019
Deschidere: 8018.97
Maxim: 8081.47
Mimim: 8018.97
Variatie: 0.36%
FP
0.90
1.12%
TLV
2.13
0.71%
SNP
0.37
0%
BRD
12.94
1.38%
SNG
31.30
0.48%
TEL
20.70
0%
SIF5
2.10
0.72%
SNN
9.67
1.56%
TGN
334.00
1.04%
EL
10.28
1.18%
ARHIVĂ ȘTIRI