Inundaţii în SUA. Restricții la folosirea apei în Wisconsin

16 martie 2019, 21:26

În mai multe localități din statul Wisconsin, populației i s-a cerut să limiteze consumul de apă, pentru a nu suprasolicita canalizarea.

Potrivit anunțului de la autoritățile statului, restricțiile la apă înseamnă cât mai puține dușuri, mai puțină apă la toaletă și e interzisă pornirea mașinilor de spălat rufe sau vase.

Sistemul de evacuare a apelor nu mai face față. Pe lângă faptul că a plouat torențial, vremea s-a încălzit brusc, iar zăpada se topește într-un ritm accelerat.

În Minnesota, sute de case mobile au fost inundate. Apele revărsate aduc uriașe bucăți de gheață, așa că lupta cu inundațiile e și mai dificilă, după o lună în care au fost zăpezi record în acest stat american.

O tornadă puternică a lovit nordul statului Alabama. Nu sunt victime, dar pagubele materiale sunt foarte mari.

Și în California bate vântul cu putere. Autoritățile au emis o alertă valabilă până duminică dimineață.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă