Inundațiile au făcut ravagii în Bulgaria. ”A venit un val uriaș peste noi, era de doi-trei metri, a inundat totul”

6 septembrie 2022, 09:46

Filmările cu dronă arată dimensiunea dezastrului. Viitura a adus resturi de copaci care au au îngropat pur și simplu gospodăriile și mașinile oamenilor. Localnicii își amintesc scene de coșmar.

Localnică: A venit un val uriaș peste noi, era de 2-3 metri, a inundat totul.

Localnică: Totul e sub apă acum, la un metru şi jumătate sub apă. Paturi, saltele, pături, maşini de spălat, aragaze. Aveam de toate. Acum nu mai avem nimic.

Elicoptere militare au făcut permanent curse pentru a-i salva pe cei ale căror case au fost complet acoperite de ape.

Viitura a distrus zeci de gospodării, iar oamenii sunt disperați pentru că nu au reușit să salveze nimic, şi multe dintre animalele din curţi au pierit înecate.

Drumuri întregi au fost acoperite de ape, podurile distruse și porțiuni de șosea luate de torente. În mijlocul dezastrului, singurul lucru care aduce alinare e că nu au existat victime.

Starea de alertă se menține în toate regiunile din centru tării.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă