Întrevederi Donald Trump – lideri ai lumii, în Arabia Saudită. Președintele SUA a semnat contracte de miliarde

21 mai 2017, 12:09

Familia Regală saudită nu a precupeţit niciun efort pentru vizita preşedintelui american Donald Trump. Chiar şi felul în care acesta s-a deplasat a fost familiar, folosind un vehicul asemănător celor de pe terenurile de golf.

Cel mai important aspect al vizitei au fost afacerile. Trump şi Regele Salman au semnat acorduri comerciale în valoare de peste 350 de miliarde de dolari, inclusiv cel mai mare contract de vânzare de armament din istoria SUA, de peste 110 miliarde.

Nu au lipsit nici momentele de imersiune în cultura locală. Cuplul prezidenţial american a vizitat o expoziţie de artă şi a învăţat cum se bea ceaiul în Arabia Saudit

Sâmbătă, Donald Trump a încheiat un uriaş acord militar la Riad, în prima sa vizită externă ca preşedinte: Statele Unite vor vinde Arabiei Saudite arme de 110 miliarde de dolari. Acordul ar putea fi suplimentat până la 350 de miliarde, în următorii 10 ani.

Donald Trump va avea întrevederi bilaterale dar și cu liderii celor şase naţiuni ale Consiliului de Cooperare al Golfului, condus de Arabia Saudită.

Șeful de la Casa Albă va participa la Summitul americano-arabo-islamic, la care se reunesc lideri şi reprezentanţi din peste 50 de ţări.

Donald Trump va pleca luni  din Arabia Saudită şi își va continua turneul în Israel, Vatican – unde va discuta cu Papa Francisc -, Belgia şi Italia. La Bruxelles va participa la summit-ul NATO, iar în Sicilia la o reuniune la vârf a G7, grupul celor 7 ţări puternic industrializate.

Donald Trump se află în primul său turneu în străinătate. Predecesorii săi de la Reagan încoace au făcut mereu prima vizită din mandat în Mexic sau în Canada. Donald Trump a ales să meargă mai întâi în Arabia Saudită, pentru a se întâlni cu lideri din Orientul Mijlociu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă