Întrevedere Viorica Dăncilă-Jean Claude Juncker. Cei doi oficiali au discutat la Aeroportul Băneasa, după ce ieri au ratat întâlnirea

18 septembrie 2018, 13:46

Ca să evite orice problema, premierul Viorica Dăncilă s-a prezentat la Aeroportul Băneasa cu o oră înainte că Jean Claude Juncker să ajungă. La scurt timp a venit şi comisarul european Corina Creţu. Până să sosească şeful Comisiei Europene, întreg spaţiul din faţa aeroportului a fost verificat. La ora 13 fără două minute, Jean Claude Juncker şi-a făcut apariţia. Discuţia cu Viorica Dăncilă a durat aproape 15 minute, iar cei doi au vorbit despre preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Jean Claude Juncker şi restul delegaţiei s-au îmbarcat la ora 13.18 minute. Avionul ar fi trebuit să decoleze la ora 13 şi 30 de minute. Însă, aeronava a putut părăsi pista Aeroportului Băneasa abia la ora 14 şi 20 de minute.

De vină au fost problemele tehnice apărute la unul dintre motoarele avionului. Aeronava a decolat cu o întârziere de o oră. În acest timp pilotul a coborât de mai multe ori şi s-a sfătuit cu cei din aeroport.

SORIN STOICESCU, expert în aviaţie: „A avut o problemă tehnică la motoare, s-a intervenit, a fost resetat sistemul respectiv şi comandantul de bord şi-a asumat răspunderea că aeronava poate să decoleze în condiţii de deplină siguranţă şi să ajungă la destinaţie”.

Întâlnirea dintre Jean Claude Juncker şi Viorica Dăncilă ar fi trebuit să aibă loc, aseară, la aeroportul Băneasa. Numai că avionul şefului Comisiei Europene a ajuns mai devreme decât era programat, adică la ora 17 şi 40 de minute, în loc 18.30. Premierul român a ajuns în aeroport la ora 18.00, iar cei doi oficiali nu s-au intersectat, în ciuda faptului că Juncker ar fi aşteptat-o câteva minute pe Viorica Dăncilă. Guvernul a transmis că întrevederea nu a fost ratată din cauza premierului.

Acum, şeful Executivului vrea trei serii de explicaţii: de la Secretariatul General al Guvernului, cu privire la modul în care Serviciul de protocol a pregătit întâlnirea, de la conducerea Aeroportului Băneasa: „Şeful Executivului a solicitat ministrului Transporturilor un raport cu privire la informațiile pe care conducerea Aeroportului Băneasa le-a avut la dispoziţie şi le-a transmis Guvernului, în legătură cu programul de zbor al aeronavei care a adus la Bucureşti delegaţia oficială condusă de Jean-Claude Juncker.” (Sursa: Biroul de presă al Guvernului)

şi de la SPP: „Se impune o analiză riguroasă şi asupra modului în care a acţionat această instituţie în pregătirea şi desfăşurarea întrevederii stabilite pentru luni între cei doi oficiali”. (Sursa: Biroul de presă al Guvernului)

Ministrul Transporturilor a trimis deja Corpul de Control la Compania de Aeroporturi.

 

Juncker a ajuns luni după-amiază în România, când trebuia să se și întâlnească cu premierul român, însă întrevederea nu a mai avut loc.

Aeronava cu care trebuia să plece din România oficialul european nu a putut decola la ora 13.30, așa cum era stabilit, din cauza unor probleme tehnice. Avionul a decolat până la urmă la ora 14.20.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite