Întrevedere relaxată între Joe Biden și Boris Johnson, înaintea Summitului G7 din Marea Britanie

Întâlnire în premieră: președintele american Joe Biden și șeful guvernului britanic Boris Johnson au prima întrevedere față în față. Biden se află în Marea Britanie pentru summit-ul G 7, iar duminică va fi oaspetele reginei Elisabeta a II-a. Boris Johnson și Joe Biden au discutat amical și au făcut glume în fața presei, iar soțiile s-au plimbat desculțe pe plajă.

10 Iunie 2021, 21:02 |

În scurta plimbare pe care au făcut-o cuplurile Biden și Johnson, atenția presei s-a îndreptat spre jacheta purtată de Prima Doamnă a Americii, Jill Biden.

Pe spate avea scris LOVE - "iubire". Jill Biden a explicat că mesajul e simplu: ea și președintele au adus iubire din Statele Unite. După plimbare, președintele Joe Biden și premierul Boris Johnson au stat puțin de vorba, relaxați, în fața presei.

Au intrat apoi la tête-à-tête, pentru a discuta despre revigorarea relațiilor tradiționale Statele Unite-Regatul Unit. Va fi semnată o nouă Cartă a Atlanticului, cu opt puncte-cheie.

Discuția Boris Johnson - Joe Biden prefațează summit-ul G 7, care începe vineri, primul pentru Biden ca președinte al Statelor Unite. Liderii celor mai puternice state industrializate au o agendă plină: relațiile cu Rusia și China, strategia financiară și sanitară în context COVID.

Din cauza protestelor care se anunță, sunt măsuri draconice de securitate în zona Golfului Carbis, pe coasta Atlanticului, unde se întâlnesc mai marii lumii. Străzi închise, filtre pe stradă, bariere și multe restricții de circulație.

Pe alocuri, însă, atmosfera e ceva mai relaxată: un grup deja celebru de interpreți amatori din zonă, care cântă muzică marinărească tradițională, se află în focul repetițiilor pentru mini-concertul de stradă organizat în cinstea liderilor G7.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 13°C
IASI 11°C 13°C
CLUJ 11°C 12°C
CONSTANTA 9°C 12°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 11°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI