Întrevedere Mike Pompeo – Benjamin Netanyahu la Tel Aviv. Pe agendă, acordul nuclear iranian și mutarea ambasadei americane

29 aprilie 2018, 18:48

ACTUALIZARE  La sfârşitul întrevederii, noul şef al diplomaţiei SUA a afirmat că Iranul are în continuare ambiţia de a domina Orientul Mijlociu.

Premierul Netanyahu a acuzat Iranul că ‘vrea să înghită o ţară după alta’ şi a avertizat că agresiunea iraniană şi programul de înarmare nucleară al Teheranului trebuie oprite.

Mike Pompeo a declarat că, dacă acordul nuclear cu Iranul nu poate fi modificat, preşedintele SUA, Donald Trump, va retrage SUA din înţelegerea încheiată în 2015.

ACTUALIZARE Șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a ajuns duminică la Tel Aviv. Aveți un loc special în inima mea, i-a spus premierului Benjamin Netanyahu.

Acesta a declarat că este foarte mândru că în prima deplasare externă în noua calitate Mike Pompeo a inclus Israelul.

Sunt cel puțin 2 teme esențiale: planurile președintelui Trump în legătură cu soarta acordului nuclear iranian și mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim.

Ambele evenimente ar urma să aibă loc luna viitoare.

La inaugurarea noii ambasade ar putea participa chiar liderul de la Casa Albă. Pe 14 mai, când se sărbătoresc 70 de ani de la crearea statului Israel.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite