Întreruperi masive de curent au fost înregistrate în apropierea capitalei federale americane Washington DC. Avariile au fost provocate de prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni peste liniile electrice.
Aparatul a rămas prins între fire, la 30 de metri de sol, iar echipele de intervenţie au lucrat ore în şir pentru salvarea celor 2 persoane aflate la bord dar şi pentru remedierea avariei.
Au fost operaţiuni complicate, care au necesitat în primă etapă luarea tuturor măsurilor de siguranţă pentru evitarea riscului de electrocutare.
În plus, avionul a trebuit să fie fixat de stâlp, înainte ca ocupanţii să poată fi evacuaţi.