Intrare liberă în prima joi din lună la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Muzeul Naţional al Literaturii Române
Muzeul Naţional al Literaturii Române
6 octombrie 2022, 08:04

În cadrul vizitei se poate alege compania unui muzeograf, un atelier de educaţie muzeală sau unul dintre audioghidurile muzeului, adaptate vârstei vizitatorilor (audioghidul pentru copii, audioghidul pentru adolescenţi, audioghidul pentru tineri & adulţi), precum şi audioghidul pentru turiştii străini în limba engleză.

MNLR pune la dispoziţie, în mod gratuit, Ghidul în Braille, precum şi Ghidul video în limbaj mimico-gestual, prin intermediul cărora se poate practica scrierea în Braille sau limbajul semnelor.

Vizita se poate programa la numărul 0736.598.451 (WhatsApp) sau la adresa [email protected].

***
Muzeul Naţional al Literaturii Române deţine un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărţi vechi şi rare, documente istorico-literare, obiecte personale şi piese de mobilier care au aparţinut scriitorilor români, obiecte de artă plastică (pictură, grafică, sculptură), periodice, fotografii, înregistrări audio-video care redau într-o imagine de ansamblu profunzimea şi complexitatea întregii arte a cuvântului în literatura română, plasată în context naţional şi universal deopotrivă, notează site-ul muzeului, https://mnlr.ro.

Muzeul, avându-l ca fondator şi prim director pe academicianul D. Panaitescu-Perpessicius, a funcţionat în Casa „Toma Stelian” de pe şos. Kiseleff nr. 10, notează site-ul ghidulmuzeelor.cimec.ro. Din 1967, muzeul a fost mutat în Casa „Scarlat Kretzulescu” (atestată 1839) din Bd. Dacia 12. Clădirea a fost retrocedată în 2007. Patrimoniul, biblioteca şi birourile administrative ale muzeului au fost mutate într-un depozit la Casa Presei Libere.

În martie 2017, expoziţia permanentă a muzeului a fost redeschisă într-o clădire restaurată din centrul Capitalei, pe strada Nicolae Creţulescu nr. 8. Expoziţia permanentă este organizată tematic şi cronologic. Împărţirea expoziţiei, pe etaje, s-a realizat în funcţie de genurile literare majore: parterul este dedicat poeziei, etajul – prozei, criticii literare şi eseisticii, iar mansarda – teatrului şi ecranizărilor. Fiecare sală este, la rândul ei, gândită ca un spaţiu autonom, ilustrând o tematică anume (limbajul poetic, personaje celebre, mari povestitori etc.).

Muzeul deţine un număr de 300.000 de piese, organizate în 300 de colecţii (manuscrise, acte, corespondenţă, fotografii originale, artă plastică, obiecte memoriale), 200 de titluri de carte veche românească, 20.000 de volume de carte rară, 8.000 de titluri de publicaţii periodice.

Colecţii principale: carte rară – biblioteci de scriitori; colecţia de carte veche românească; colecţia de manuscrise: Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Alfred Margul Sperber, Alexandru Macedonski, Paul Zarifopol, Ion Vinea, G. Dem. Teodorescu, Ion Pillat, Adrian Maniu etc. Printre piesele excepţionale sunt: Lucian Blaga – manuscrisele volumelor de versuri „Poemele luminii”, „La curţile dorului”, „Laudă somnului”, „Paşii profetului”, manuscrisele pieselor de teatru şi ale lucrărilor filosofice; Mihail Sadoveanu – manuscrisele romanelor istorice „Fraţii Jderi”, „Zodia cancerului”, „Nunta Domniţei Ruxandra”, „Neamul Şoimăreştilor” şi piesele de mobilier care au aparţinut scriitorului; scrisoare de la Sully Proud’homme către Vasile Alecsandri; scrisoare de la Marcel Proust către Anton Bibescu; manuscrisele operei poetice a lui Al. Macedonski şi mobilierul salonului Literatorul; Dosoftei – „Psaltirea pre versuri tocmită”, 1673; Varlaam – ”Cazania” (”Carte românească de învăţătură”), 1643; Simion Ştefan – „Noul testament de la Bălgrad”, 1648; „Biblia de la Bucureşti”, 1688; Antioh Cantemir – „Satyres”, Londra, 1755.

În 2021, muzeul a obţinut premiul DASA, oferit de fundaţia European Museum Academy.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite