Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
ALEGERI LOCALE

Într-o comună din Vaslui: Primarul tuturor partidelor, singurul candidat la locale

Horaţiu Cărăuşu este primar în comuna vasluiană Băceşti de 13 ani, când a câştigat alegerile locale din partea Partidului Democrat. A mai stat în fruntea comunei şi în următoarele două mandate, dar din partea PSD şi PNL. Astăzi e singurul candidat la locale.

08 Mai 2012, 11:05 (actualizat 08 Mai 2012, 11:14) |
Horaţiu Cărăuşu conduce comuna Băceşti de 13 ani

Horaţiu Cărăuşu a fost ales primar al comunei Băceşti, din judeţul Vaslui, în 1999.

După 13 ani la primărie şi un traseu politic marcat de opriri prin toate partidele mari, edilul din Băceşti candidează la un nou mandat. Singur.

Cărăuşu nu îşi face probleme privind realegerea sa, din moment ce este singurul candidat la alegerile locale din comuna Băceşti.

Potrivit presei locale din Vaslui, el crede că va fi reales nu neapărat pentru că este singura opţiune de pe buletinul de vot, ci pentru că a făcut multe lucruri în comună.

Astfel, primarul Cărăuşu se laudă cu şcoli moderne în comună, cu un spital model şi cu buna gestiune a comunităţii rome din comună.

  • „În comuna noastră vieţuieşte o importantă comunitate de etnie romă căreia îi acordăm toată atenţia în rezolvarea problemelor specifice unui astfel de segment de populaţie. (...) Nu putem vorbi despre escaladări ale infracţiunilor datorită lor pentru că vreau să se ştie că romii de la Băceşti sunt cuminţi şi îşi văd de treburile lor”, declară Cărăuşu în presa locală.
  • „Eu zic că la Băceşti se face un învăţământ de cea mai bună calitate şi tot ceea ce este necesar pentru ca o şcoală să funcţioneze în mod corespunzător la începutul mileniului III a fost şi este asigurat”.
  • „Sunt mai mult decât mulţumit de ceea ce am reuşit să realizez pentru comuna mea, dar gândurile mele se îndreaptă spre viitor pentru că sunt sigur că ne îndreptăm într-o direcţie bună şi viitorul va fi mult mai bun”.

Drumul politic

În 1999, Horaţiu Cărăuşu era membru al Partidului Democrat şi câştiga alegerile locale pe lista acestuia.

La un an după, a trecut la PDSR (actualul PSD) şi în 2000 şi 2004 este reales în fruntea comunei.

În iunie 2005, alături de şapte consilieri locali, Cărăuşu trece la PRM, pentru „a rezolva mai bine problemele comunităţii locale” şi în baza unei bune relaţii cu liderul filialei locale din Vaslui, Corneliu Bichineţ

Tot atunci, Cărăuşu declara că este „pentru reîntregirea României, având multe rude în Basarabia, şi am văzut că partidul condus de dl Bichineţ luptă activ pentru această problemă".

În 2008, se instalează fiorul liberal şi edilul trece la PNL, partid sub aripa căruia este ales din nou primar. În prezent se regăseşte pe listele electorale ale USL.

Teoretic, potrivit legii, Cărăuşu poate câştiga alegerile locale, dacă este întrunit principiul „majorităţii simple”.

Dacă, însă, numărul voturilor nule este mai mare decât al celor valabile, el va pierde alegerile, potrivit explicaţiei date de Biroul Electoral Judeţean Vaslui cotidianului Adevărul.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 20°C
IASI 16°C 14°C
CLUJ 16°C 15°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 18°C 21°C
BRASOV 14°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Martie 2019, 19:26
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-03-2019
Deschidere: 8047.89
Maxim: 8079.17
Mimim: 8014.83
Variatie: -0.2%
TLV
2.13
0.7%
FP
0.90
1%
SNG
31.80
2.08%
SFG
18.05
5.26%
TBM
0.29
4.09%
BRD
12.90
0%
SNN
9.75
0%
EL
10.34
0.78%
DIGI
24.55
0.41%
SNP
0.37
0.41%
ARHIVĂ ȘTIRI