INTERVIU EXCLUSIV. David Popovici: “Sunt un puști care înoată repede, un tip banal care e capabil să facă lucruri extraordinare și să inspire oameni”

22 iunie 2022, 20:16

„Mă bucur că într-un final s-a reușit să se difuzeze la televizor (competiția de la Budapesta – n.r.) și, cu ocazia asta, milioane de telespectatori – sper că nu exagerez – au reușit să mă susțină și sper că v-am făcut pe toți mândri. Urmeează o vară plină, un sezon competițional încărcat, dar pe care abia îl aștept”, a declarat Popovici.

Puștiul-minune al natației românești spune că nu a fost o competiție pentru care s-a pregătit “extraordinar de tare” și că asta îl face și mai optimist în ceea ce privește viitorul apropiat: “Aș minți dacă aș spune că nu am fost într-o stare bună. E un lucru bun că pot să mă surprind în continuare ”.

Întrebat de reporterul TVR Marian Olaianos dacă performanța lui reprezintă un îndemn pentru copii să se îndrepte către înot, dublul campion mondial a spus că susține orice copil care vrea să facă sport.

“Înotul este un sport foarte sănătos. Susțin absolut orice sport, orice copil care vrea să facă sport. Sportul este cel mai bun ambasador și o populație educată din punctul ăsta de vedere este una sănătoasă și gata să înfrunte și alte probleme din alte domenii”, a precizat Popovici..

În finalul interviului, David Popovici și-a făcut o scurtă descriere: “Un puști care înoată repede, un tip banal care e capabil să facă lucruri extraordinare și să inspire oameni”.

Aur pentru David Popovici și la 100 de metri liber! “Dublă” istorică pentru înotătorul român la Campionatul Mondial de la Budapesta. „Vă iubesc pe toți și mulțumesc că v-ați uitat!” Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe campion

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite