INTERVIU EXCLUSIV Celebrul muzician Lucian Ban, despre practica artistică de a te așeza la pian cu mintea goală și a începe să cânți: Libertățile și posibilitățile sunt totale

„Albumul solo e un proiect pe care eu am vrut să-l fac de mult, de fapt e o provocare pentru orice pianist care improvizează să facă un album solo. Noi ne măsurăm cu o tradiție extraordinară și cu o practică artistică extraordinară în interiorul jazz-ului a recitalurilor solo de pian. Eu nu am reușit, fiindcă am fost ocupat tot timpul și tot timpul mi-am dorit să-l fac și nu m-am putut oarecum aduna să-l fac. Doi ani de pandemie și blocarea turneelor și a concertelor mi-au oferit șansa”, spune Lucian Ban.

„Practic, de fapt, a fost aproape singurul lucru pe care puteam să-l facem. De la 150-200 de concerte pe an, eu am ajuns la 3 sau la 2. Așa că-n 2021 am reușit, fiind în țară, să rezerv un loc cu o acustică extraordinară, unde eu am mai înregistrat, Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, (…) și care are într-adevăr o acustică uluitoare, am rezervat-o pentru 3 zile, am avut și un pian extraordinar, un Bösendorfer, și a fost un pariu cu mine însumi – mai pot să cânt după un an aproape de neconcertat? Și 2 la mână – pot să fac un album solo așa cum mi-am dorit?”, admite celebrul pianist și compozitor.

„Și au fost două zile de sesiuni de înregistrări în care am înregistrat peste două ore de muzică, din care puțin peste 50 de minute au sfârșit pe albumul produs de Sunnyside Records din New York”, menționează el.

Improvizația depinde foarte mult de felul de abordare a ideii de a cânta jazz la pian solo. Tradiția este foarte bogată.

„Cred că sunt mii de cântece în momentul ăsta scrise și care au fost preluate de jazz, scrise în principal pentru show-urile de teatru de pe Broadway și pe care muzicienii de jazz le-au preluat și de fapt le-au făcut eterne, pentru că ele, în orchestrațiile originale și în compozițiile lor, ele sunt foarte datate. Un exemplu clasic – ‘Some Day My Prince Will Come’, de la ‘Albă ca Zăpada’. El a apărut într-un show pe Broadway. Muzicienii de jazz l-au preluat și l-au făcut ceea ce-l știm noi astăzi. ‘Mona Lisa’, toate astea, (…) ‘Summertime’, Gershwin, toate, ‘Porgy’. Ele sunt ceea ce sunt pentru noi și au acest ecou și acest ethos din cauza a ceea ce jazzul a făcut cu ele și toți marii maeștri din jazz care le-au cântat”, explică Ban.

„Jazzul e o muzică a improvizației în primul rând și există o altă direcție care e destul de bine reprezentată, de nume foarte mari, precum Keith Jarrett, Cecil Taylor, Paul Bley, Ron Blake, Andrew Hill, care au profesat o practică artistică de a te așeza la pian cu mintea goală și a începe să cânți. Și idiomul e cel al jazzului, dar libertățile și posibilitățile sunt totale, ca să spun așa. Or, eu mă apropii mai mult de această școală puțin”, spune Lucian Ban.