Interviu-eveniment #Cooltura cu Sarah Nemţanu, concertmaistru al Orchestrei Naţionale a Franţei

A susţinut mai multe concerte la Bucureşti, în cadrul Festivalului "Enescu". "Sunt invitată să cânt alături de extraordinara orchestră a Filarmonicii 'G. Enescu'. În această orchestră, tatăl meu a fost violonist un an şi jumătate înainte să plece în Franţa. Chiar i-am regăsit pe câţiva dintre foştii lui colegi, care cântă încă în orchestră", mărturisește Sarah Nemțanu, concertmaistru al Orchestrei Naţionale a Franţei. Numele ei este asociat şi cu un film de succes, "Concertul", de Radu Mihăileanu. Un interviu realizat de Mirela Nagâț.

24 Septembrie 2021, 18:15 |

- Profităm de prezenţa dumneavoastră la Bucureşti ca să vorbim despre cariera dvs. şi, mai ales, despre biografia românească. Despre "sângele românesc", cum le spuneţi jurnaliştilor. Cum se manifestă el?

- M-am născut la Bordeaux, în Franţa, în 1981. Părinţii mei tocmai emigraseră în Franţa. Mi-au vorbit de foarte devreme în română, pentru că sunt prima născută dintre cei trei copii ai familiei. Limba română are ceva fascinant, dacă ne gândim că e o limbă latină a unei ţări înconjurate de state slave. Cred că România are un loc special printre ţările Europei de Est. E un spaţiu extraordinar pentru o cultură bogată, cu oameni educaţi. Sunt români buni cunoscători ai muzicii, ai artei în general. Şi sunt şi mulţi artişti români care strălucesc pe scena internaţională.

- Păstraţi legătura cu România, veniţi uneori în vacanţă, de plăcere?

- Da, vin destul de des. Săptămâna asta profit mai mult. Sunt invitată să cânt alături de extraordinara orchestră a Filarmonicii "G. Enescu". În această orchestră tatăl meu a fost violonist un an şi jumătate înainte să plece în Franţa. Chiar i-am regăsit pe câţiva dintre foştii lui colegi, care cântă încă în orchestră. De şase ani sunt invitată cu regularitate în România fie ca solistă, fie alături de Orchestra Radio, fie la Festivalul Enescu, împreună cu Orchestra Naţională a Franţei unde activez. Iar acum am profitat cu adevărat de timpul petrecut la Bucureşti ca să vizitez muzeele, să văd unde au locuit părinţii mei.

- Unde locuiau?

- În Bucureşti. Mama, nu departe de palatul lui Ceauşescu (Palatul Parlamentului). Iar tata, pe Bulevardul Aviatorilor, aproape de Arcul de Triumf. Am fost şi la Muzeul Satului. Sunt sincer emoţionată că mă regăsesc în ţara rădăcinilor mele şi sunt foarte mândră să-i arăt România şi soţului meu.

- Vine aici pentru prima dată?

- Nu, a mai fost de vreo două ori. Şederi scurte, ca să cânte. Dar acum avem cu adevărat timp să vizităm oraşul.

- Cântaţi la festival Sibelius, dar preferatul dumneavoastră e celebrul concert în re major pentru vioară şi orchestră al lui Ceaikovski, pe care l-aţi interpretat, de altfel, şi în filmul "Concertul" al lui Radu Mihăileanu. Ce înseamnă acest concert pentru dumneavoastră? Mai primiţi mesaje, felicitări?

- Sigur. E un concert special pentru mine, pentru că prima dată când l-am auzit aveam nouă ani. Eram acasă, ascultam o versiune în interpretarea marelui David Oistrakh. Şi imediat m-am îndrăgostit de bucata asta şi am ştiut că o să fie o piesă muzicală importantă în viaţa mea. Şi-a trebuit să mă înfrânez, să-mi spun că nu trebuie s-o studiez imediat, s-o exersez prea mult, pentru că într-o zi o să am o ocazie specială s-o interpretez. Şi acea zi a venit în 2008, când am fost contactată de Radu Mihăileanu să interpretez acest concert pentru filmul lui extraordinar "Concertul". Şi de-atunci, din 2009, 2010 mi se cere des să cânt această partitură şi sunt mândră. Nu mă simt deloc inconfortabil să fiu asociată cu acel film. Dimpotrivă. Filmul pune atât de bine în valoare muzica!

Şi mai e un lucru important de spus. De obicei, muzica e cântată după ce totul a fost filmat. Dar acolo a fost invers. Mai întâi a fost înregistrată muzica şi, în timpul filmărilor, înregistrarea mea cu concertul de Ceaikovski a fost difuzată în platou. Deci nu e mi-e deloc ruşine să interpretez acest concert ori de câte ori mi se cere, pentru că muzica are un loc privilegiat în acel film.

- Aţi făcut un antrenament special cu actriţa principală?

- Da.

- Dar nu vedem mâinile dvs. în film...

- Aşa e. Timp de 6 luni a trebuit să o învăţ pe Mélanie Laurent să cânte la vioară. Mélanie e actriţă franceză extraordinară. Ea m-a urmat la turnee pentru că voia să se umple de muzică şi să vadă cum se petrec lucrurile. Lucram împreună de două, trei ori pe săptămână, destul de intens. Am învăţat-o mai ales să mimeze. Să mimeze cântatul la vioară. Când nu ştii să cânţi la vioară la 25 de ani - atât avea ea pe atunci, iar eu 26 - e foarte complicat să nu fii distras de ceea ce auzi. Aşa că am uns arcuşul cu un material special ca să nu audă ce cântă. Asta i-a uşurat învăţarea. În plus, mâna ei avea o dublură în film. Dar nu era a mea, pentru că mâna mea e de două ori mai mare ca a ei. Iar ea e blondă, eu sunt brunetă. Aşa că dublarea mâinii s-a făcut cu violonista franceză, Mathilde Borsarello.

Ea a venit la filmări în România. Am petrecut o săptămână şi împreună cu actriţa Mélanie Laurent. Am filmat câteva scene aici. A fost special.

- Urmărindu-vă traseul profesional se vede că aţi atins performanţa foarte devreme, la 20 de ani. Cum arată drumul spre performanţă? Aţi vorbit în interviuri despre munca susţinută, draconică.

- E o lecţie a disciplinei pe care nu prea o mai urmăm azi. Am doi copii care au 5 şi 3 ani. Cel mare a început vioara şi mi-am dat seama cât de important e să înţelegem că pentru a reuşi în artă, în sport, e nevoie de muncă. Dar nu vreau să se înţeleagă că vorbesc despre sacrificiu. Nu este deloc un sacrificiu! Este vorba despre o pasiune. Când iubeşti ceva, atunci nu mai vorbim despre muncă în sens obişnuit. Şi când începi de foarte tânăr, odată devenit adult ai dejamulte beneficii acumulate. Cu cât începi mai devreme, cu atât te simţi mai natural ca adult cântând la un instrument. E la fel în sport. Asta este foarte dificil. Munca de pedagog şi educator, în ţara noastră, în Europa, este foarte importantă. Nu trebuie explicat că pentru a reuşi trebuie să te sacrifici, trebuie arătat doar că e nevoie să iubeşti ceea ce alegi să faci. În acel moment, lucrurile vor veni de la ele însele, natural. Este adevărat că există mai multe faze ale învăţării. Când eşti tânăr deprinzi tehnica, este foarte important. Dar, astăzi, la 40 de ani, am descoperit un nou fel de muncă. Când ai copii nu mai ai la fel mult timp să munceşti ca atunci când eşti celibatar. Am reuşit să găsesc un fel de a-mi exersa gândirea, de a anticipa evenimentele. De exemplu un concert important.

Este asemănător cu felul în care un paraşutist, înainte de a sări, va repeta saltul pe care îl are de făcut şi va anticipa ce are de făcut. Aşa cum sportivii anticipează lucrurile - în tenis, de exemplu, o lovitură - şi pentru artişti este foarte important să facă asta.

Acest fel de a gândi mă ajută azi, anticipând, exersându-mi mentalul, folosindu-mă de toate experienţele pe care le am cu mari dirijori, muzicieni. La Festivalul Enescu, Hillary (Hahn - n.red) , marea violonistă americană, pe care o acompaniez în concertul de Sibelius, este un exemplu de rigoare. Toate astea presupun o muncă infinită.

- Vorbiţi cu multă pasiune despre muzică. Ce înseamnă viaţa dvs. în afară de muzică?

- Iubesc foarte mult pedagogia. Este ceva spre care vreau să mă îndrept. La vârsta mea, am împlinit recent 40 de ani, cred că este momentul potrivit să spun că am foarte multe idei de a-i învăţa pe artiştii tineri, în special pe violonişti, să simtă scena. Să ştie cum e să cânţi unui public. Să ştie cum să se prezinte la un concurs. Să ştie cum e să mergi la o audiţie. Cred că şcolile noastre nu ne învaţă suficient să ne cunoaştem pe noi înşine, pur şi simplu. A şti cine eşti şi a te folosi în acelşi timp de tehnică, asta mi se pare foarte interesant.

- Mulţumesc.

- Cu plăcere!

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 22°C
IASI 19°C 20°C
CLUJ 15°C 19°C
CONSTANTA 15°C 16°C
CRAIOVA 17°C 18°C
BRASOV 15°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI