Interviu cu Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Țăranului Român: „Din păcate, în condițiile date, nu se poate face cercetare de teren, așa încât colegii mei se limitează la a lucra în biblioteci și în depozitele Muzeului”

Muzeul Țăranului Român
Muzeul Țăranului Român
5 martie 2021, 11:06

Domnule Director,  în ultima perioadă,  toate muzeele au fost supuse unor restricţii care aproape au sufocat, fără  să fie vorba de un demers planificat, acest domeniul cultural.  Dar situaţia Muzeului Ţăranului Român este chiar mult mai complicată. De ce?

Sediul Muzeului are două corpuri de clădire: unul, care este monument istoric, şi care este palatul ridicat în perioada 1912 – 1941, și aripa din spate, care este ceva mai nouă, și în care se află, mai ales, depozitele, sălile pentru expoziții temporare, birourile și alte spații administrative. Ne-am luptat mult pentru ca partea de monument istoric să intre într-un necesar proces de consolidare și restaurare. Acest lucru a început, în sfârșit, în 2016, când a fost închisă și expoziția permanentă a Muzeului, care se afla în aripa ce urma să intre în consolidare. Constructorul a terminat lucrarea în termen, la începutul lui 2018. Eu, când am revenit la conducerea instituției, în urmă cu doi ani, am inițiat procedurile pentru remontarea expoziției permanente, dar am avut ghinionul de a mă confrunta cu o scădere a subvenției extrem de gravă; nu doar Muzeul nostru, ci toate instituțiile din subordinea Ministerului. Poate vă mai aduceți aminte că, la mijlocul anului 2019, după un protest generalizat al managerilor din instituțiile subordonate Ministerului, am ajuns cu memoriile noastre la prim-ministrul de atunci, Viorica Dăncilă. Situația a revenit, oarecum, la normal, abia spre sfârșitul anului, dar prea târziu pentru a mai putea face ceva, dincolo de plata facturilor obișnuite, pentru energie, pază și mentenanță. Din păcate, în 2020, s-a repetat scenariul din anul anterior, doar că la o scară mai redusă. Banii de care aveam nevoie, în februarie 2020, pentru lucrările necesare remontării expoziției, au venit abia în noiembrie și nu am avut timp suficient pentru a îndeplini toate procedurile legale, pentru a-i cheltui în scopul propus. Așadar, cu toate că am făcut niște progrese, suntem încă departe de a ne îndeplini principalul obiectiv: redeschiderea expoziției permanente. Poate că nu înțelege toată lumea: bunurile muzeale nu sunt niște sticle și borcane pe care să le scoți din depozit și le așezi pe podiumuri, ca să faci o expoziție. Trebuie să luăm toate măsurile legale pentru a îndeplini criteriile de avizare impuse de IGSU și de legislația în domeniul construcțiilor. Este nevoie de o altă instalație de iluminare expozițională; foarte multe obiecte clasate în Tezaurul Patrimoniului Cultural Național au nevoie de lucrări de restaurare, după cei 20 de ani în care au stat în expoziție; o parte din mobilierul expozițional trebuie reproiectat, pentru că cel vechi nu mai poate fi utilizat – și exemplele ar putea continua. Toate lucrurile astea costă timp și bani. La toate acestea, s-a adăugat și trimiterea unei mari părți a specialiștilor în telemuncă, odată cu începutul pandemiei. Mai mult decât atât, de un an de zile, Guvernul a interzis angajările în instituțiile aflate în subordinea Ministerului Culturii. Așa am ajuns să avem 10 posturi libere, ca urmare  a pensionărilor. Cu alte cuvinte, chiar dacă am avea suficienți bani (ceea ce nu este, nici pe foarte departe cazul), în condițiile date, am avea, în continuare, probleme cu utilizarea resursei umane. Pe scurt, din aceste motive, situația Muzeului Național al Țăranului Român este mult mai complicată decât a altor instituții de cultură.

Ce aşteptări aveţi? Cum gândiţi viitorul Muzeului?

Nu știu dacă pot să vorbesc despre așteptări. Am niște obiective de îndeplinit și fac tot ce îmi stă în puteri pentru a reuși acest lucru. Muzeul trebuie să redevină un pol de maxim interes cultural pentru public. Și sunt convins că acest lucru se va întâmpla. Sper, doar, să se întâmple cât mai repede.

Ce credeţi că ar face astăzi Horia Bernea, dacă împreună aţi fi managerii muzeului?

Ca istoric de profesie, consider că istoria contrafactuală poate fi amuzantă, dar nu mă gândesc foarte mult la ea. Sigur că mă gândesc, de multe ori, la Horia Bernea, pentru că pe el, ca și pe alți doi predecesori ai mei, de asemenea dispăruți (Dinu Giurescu și Vintilă Mihăilescu), l-am cunoscut. Dar mă gândesc, adeseori, și la directorul fondator al Muzeului, Alexandru Tzigara – Samurcaș, ca și la Tancred Bănățeanu, un alt mare savant care s-a aflat la conducerea Muzeului. Dacă nu ar fi fost ei doi, mai ales, nu am fi avut ce expune astăzi. Muzeul acesta a fost, întotdeauna, în istoria sa, într-o stare aproape permanentă de pericol, dintr-o cauză sau alta; n-a avut parte de vremuri liniștite. Tot timpul, ceea ce s-a realizat s-a făcut sub presiunea lipsurilor: de timp, de bani, de spațiu, de oameni și, în rarele momente când ar fi existat toate premisele pentru o construcție liniștită, au apărut conflictele interne. Revenind, situația imaginată de dvs. este de negândit: o instituție publică de cultură nu poate avea doi directori.

Am aflat ca angajaţii în această perioadă fac muncă de cercetare.  De unde bani şi cum se concretizează demersurile lor?

Nu toți angajații din secțiile de specialitate se ocupă de cercetare, dar, desigur, unii se ocupă  exclusiv de aceasta. Din păcate, în condițiile date, nu se poate face cercetare de teren, așa încât colegii mei se limitează la a lucra în biblioteci și în depozitele Muzeului. Pentru asta, din fericire, nu este nevoie de fonduri suplimentare. Colegii mei sunt destul de prolifici în lucrări care sunt publicate în periodice prestigioase, din România și din străinătate, iar participarea la conferințe de specialitate a crescut vertiginos, în ultimul an, pentru că s-a desfășurat exclusiv online. Mai devreme sau mai târziu, aceste cercetări devin vizibile și pentru publicul larg, așa cum este deja cazul pentru toate proiectele educaționale lansate prin intermediul platformei “Rețelele privirii” sau prin seriile de filme „De la tilincă la opincă”, „Dicționar pe sărite sau Povești de seară … mețeriste”. Pentru prima dintre seriile menționate am câștigat o finanțare de la Administrația Fondului Cultural Național, care va acoperi mare parte din cheltuielile de producție.

Interviu realizat de Lucia Toader

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite