Interviu cu părintele Macarie Drăgoi, episcop al Bisericii Ortodoxe Române a Europei de Nord: “Prezența Ortodoxiei în spațiul scandinav este o realitate fascinantă”

Aţi scris de curând o carte: „În misiune pe tărâmul vikingilor. Mărturiile unui episcop pelerin„. De ce ați simțit dorința împărtășirii experienței dvs cu ceilalţi?

Prezența Ortodoxiei în spațiul scandinav este o realitate fascinantă, pe care am cunoscut-o din interior în ultimii cincisprezece ani, dar ea este mai puțin documentată. Odată cu dezvoltarea Diasporei, îndeosebi în ultimele două decenii, peisajul religios din această parte a Europei s-a dinamizat extrem de mult, iar comunitățile euharistice românești nu sunt o prezență deloc de neglijat, chiar dacă numeric ele nu se pot compara cu ceea ce se regăsește în Spania, Italia, Anglia sau Germania. Am simțit nevoia alcătuirii unei lucrări ce nu are neapărat un format academic, ci e o colecție de eseuri și mărturii vii ale întâlnirilor și experiențelor mele pastorale ca ierarh al românilor ortodocși din Scandinavia din dorința  unei mărturisiri, a împărtășirii cu ceilalți, a unor experiențe ale întâlnirii cu Dumnezeu și cu aproapele așa cum au avut ele loc pe tărâm scandinav (dar nu numai). Pentru că am trăit aceste experiențe ca mici revelații, descoperiri cotidiene ale harului lucrător, ale prezenței discrete, dar vii și puternice, a Mântuitorului, a Maicii Sale, a Sfinților, a Îngerilor.

Cerul este întru noi și cu noi dar lucrează pe „frecvențe” diferite și nu auzim, nu vedem, nu sesizăm, nici înțelegem, mai nimic din această prezență cerească dacă rămânem pe „frecvența” acestei lumi. Atunci rezonăm și devenim cameră de amplificare doar pentru zgomotele deșertăciunii lumești, dar dacă ne oprim fie și pentru o clipă din acest iureș, dacă ne luăm răgazul de a deschide ochii, de a asculta, nu doar de a auzi; de a cugeta, nu doar de a raționa; atunci vom percepe, înțelege cum lucrează în cotidianul nostru Bunul Dumnezeu.

Și pentru că în Diaspora, lumea românească, ethosul românesc încearcă o aclimatizare la formele culturale ale societății gazdă am considerat că este nevoie cu atât mai mult de o astfel de împărtășire a unor momente de iluminare și de comuniune cu Dumnezeu și aproapele în conjuncturi boreale. Este, dacă îmi este îngăduită exprimarea, o mărturie despre cum se pot urni și pietrele reci nordice spre a lua forma unei biserici în care să te afli la adăpost de întunericul spiritual și frigul polar.

Prin ce se deosebeşte misiunea preotului român aflat în afara granițelor țării de cea a unui preot slujitor în România?

Preotul din diaspora este preotul din viitor. Oricât ar suna de SF. Diaspora europeană este lumea românească de peste câțiva ani, poate un deceniu, poate mai mult sau mai puțin. Dar, atenție, nu afirm că preotul din diaspora este DE viitor, ci DIN viitor. Cu alte cuvinte, provocările pe care le întâmpină un preot actual din diaspora vor fi provocările de mâine ale preotului din România.

Cu atât mai mult este nevoie să luăm aminte !

Există țări europene cu trecut foarte tradiționalist, foarte atașate de valorile creștinismului lor. Chiar și țările nordice, cu toate că aici progresismul s-a manifestat devreme, aveau totuși o anumită rigiditate a moravurilor și a structurilor religioase – aici bisericile fiind de stat.

Iată însă că absolut niciuna din aceste țări nu a rezistat valului secularizant al ultimelor decenii. Nici țările catolice precum Irlanda, Italia, Spania, cu atât mai puțin țările nordice. Cadrele mentale și morale sunt agnostice, iar uneori, vădit anticreștine. Viziunea tradițională, normală, aș spune, din perspectiva noastră, asupra Bibliei, este percepută ca fiind nu doar anacronică, ci ca un soi de violentare a dreptului individual la autonomie. Cum să respingi familiile „alternative” ? Cum să consideri anumite practici trupești drept păcate ? Pentru mentalul apusean contemporan mainstream aceste lucruri sunt de neconceput. Chiar și întâlnirile teologice dintre grupările creștine apusene nu mai sunt centrate pe discuții dogmatice referitoare la Dumnezeu, ci pe temele majore care constituie frământări pur umane: cum să „integreze” în teologia creștină concepte precum diversitatea de gen, schimbările climatice și altele.

Prin urmare, creștinismul real, pre-modern, tradițional, a devenit o prezență perifierică a acestei lumi și este tratat din ce în ce mai ostil. Și trebuie să fim realiști și să ne dăm seama că, în ciuda evlaviei populare de la noi, în ciuda poziției încă dominante a Bisericii Ortodoxe, dacă nu ne vom replia evanghelic, valul acesta va „mătura” și curțile bisericilor noastre…

De aceea avem nevoie să luăm aminte la misiunea preotului din diaspora pentru că e posibil ca mâine să fim nevoiți în propria țară să navigăm cu grijă printre diferite norme și practici culturale cu ochii țintă la Hristos și la păstrarea identității spirituale!

Cum este receptat preotul în societatea scandinavă?

Preotul ortodox este receptat, în general, cu interes și curiozitate, aș spune. Societățile nordice au un grad ridicat de toleranță și din perspectiva localnicilor percepția este, în mare, pozitivă. Chiar asezonată cu un soi de curiozitate, pentru că preotul ortodox este diferit față de pastorul clasic, luteran nordic. Este înveșmântat în negru, cu dulamă și rasă, are deseori barbă și poartă culion, arată într-un fel care îi declină identitatea religioasă, dar care stârnește oarecum, cel puțin uneori, confuzie. Neobișnuit cu o asemenea „apariție”, de multe ori scandinavii au impresia că preoții creștin-ortodocși sunt de fapt musulmani, datorită similitudinii pieselor vestimentare. Lucru care mi s-a întâmplat chiar mie și pe care l-am relatat în cartea pe care ați menționat-o. Și este foarte bine că este așa! Noi trebuie să nu pierdem din vedere dimensiunea profetică a misiunii noastre, ci chiar să ne străduim să arătăm că suntem diferiți, să provocăm nedumerire și interogații și să afirmăm și prin limbajul non-verbal sau prin port sau „uniformă” că aparținem de o Biserică străveche, ce nu s-a îndepărtat de fundamentele biblice și patristice.

Preotul este un făuritor de punți culturale și religioase, care, dincolo de atribuțiile liturgice, administrative, catehetice ar trebui să posede și aptitudini pastorale care să îi facă relevanți în situații de criză ale semenilor. Prin tot ceea ce fac și sunt, preoții din Diaspora pe care i-am cunoscut, care trăiesc mereu la intersecția dintre Biserică, Familie și locul civil de muncă, constituie o sursă de inspirație atât pentru comunitățile pe care le păstoresc cât și pentru societățile gazdă în care s-au integrat armonios. Portretul descris adineaori ajută mult deschiderea orizontului nordicilor secularizați către o lume după care, undeva, în adânc, tânjesc, căci este o lume ancestrală și dinamică în același timp, este o lume vie în care cerul se întrepătrunde firesc cu pământul.

Cum este, ca ierarh, să faci călătorii misionare dincolo de Cercul Polar și în Groenlanda? Cum vă îmbogățesc aceste experiențe în calitate de „episcop al urșilor polari” cum scrieți în carte?

Am purces în aceste ținuturi cu convingerea că este de datoria episcopului să slujească tuturor românilor din diaspora scandinavă, chiar dacă sunt doi sau trei risipiți pe cine știe ce insulițe din nordul polar până în geroasa și îndepărtata Groenlandă. Dar dacă Domnul Însuși nu consideră sub demnitatea Sa să fie prezent acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, dacă Domnul lasă turma Sa pentru a merge după singura oaie ce se rătăcise, cum altfel aș putea proceda eu, slujitor al Bisericii Sale ?

Așadar, aici primează duhul evanghelic al misiunii, nu locul sau numărul credincioșilor. Căci dacă eram episcop în Africa, datoria mea era să merg și în deșert sau în savană în colțuri uitate de lume dacă acolo erau români și alți creștini ortodocși dornici de mântuire, căci pentru ei și pentru sufletele acestora am primit slujirea arhierească de la Hristos Marele Arhiereu. Conjuctura face însă ca aceste locuri să fie în Scandinavia – iar aici, firesc, am devenit nu doar episcopul românilor și vikingilor de prin fiorduri, ci și al eschimoșilor, al urșilor polari și chiar al focilor, ca să continui în același spirit de glumă prezent în întrebarea dvs. Orice acțiune sau deplasare făcută pentru și împreună cu Hristos aduce o satisfacție lăuntrică, un sentiment al coerenței și o mulțumire greu de descris în cuvinte pentru că ai devenit pentru o clipă mâna lui Dumnezeu, întinsă aproapelui aflat în nevoie, în necaz și tulburare sau celui însetat de Adevăr într-o lume aridă din punct de vedere duhovnicesc.

Interviu realizat de Lucia Toader