Interviu cu medicul Florin Puflea specialist în Terapie Intensivă la un spital din Verona: „O mamă de 80 de ani a condus 50 de km ca să își ducă băiatul la spital. I-a salvat viața!”

Interviu Irina Păcurariu cu dr. Florin Puflea  specialist în Terapie Intensivă la un spital din Verona
Interviu Irina Păcurariu cu dr. Florin Puflea specialist în Terapie Intensivă la un spital din Verona
2 aprilie 2020, 12:09

Doctorul Florin Puflea face parte din Rețeaua de Solidaritate, comunitate de specialiști români din toată lumea care asigură suport și încearcă să ajute medicii de acasă.

Interviul este realizat de Irina Păcurariu, pe pagina de Facebook a emisiunii “Rețeaua de idoli”, de la TVR. “În perioada de izolare pe care o traversăm, mi s-a părut important să rămânem conectați cu oameni cât mai diverși, cu profesii, traiectorii personale și experiențe diferite, egali acum în fața aceste crize imense și traumatizante. Așa am ajuns să încep o serie de interviuri, pe care le public pe pagina de Facebook a emisiunii și apoi pe site-ul meu, unde le adun într-o serie pe care am numit-o Rețeaua de speranță”, spune Irina.

Realizatoarea Irina Păcurariu vă propune în fiecare zi câte un interviu cu români din toată lumea, cât mai neasemănători, cu profesii, traiectorii personale și experiențe diferite, egali acum în fața aceste crize imense și traumatizante.

Depășim mai ușor perioada de izolare pe care o traversăm dacă rămânem mai conectați și mai informați, cu povești adunate din toată lumea, care ne ajută să căpătăm mai multă speranță, încredere și optimism.

________________________________________________

Bună ziua, domnule doctor! După gardă, v-am găsit…

Bună ziua! Da, a fost o gardă liniștită, cât putem zilele astea să vorbim de ceva liniștit și am reușit totuși să mă odihnesc un pic, nu foarte mult, dar îndeajuns.

Să spunem unde sunteți medic și care e specialitatea dvs.

Sunt medic specialist în Anestezie și Terapie Intesivă. Spitalul în care lucrez e un spital care face în jur de 17 mii de operații pe an, aici vorbim de marea majoritate a specialităților chirurgicale, unul dintre primele centre de chirurgie pancreatică din Italia, un centru de urologie care este foarte bine cotat la nivel național, care face peste 400 de prostatectocmii în videolaparoscopie pe an.

Și toate astea cred că sunt acum în așteptare pentru că la dvs. la spital se întâmplă ce se întâmplă la toate spitalele și, din păcate, aproape în întreaga Italie. Se primesc bolnavi COVID-19. Probabil că asta ați tratat în ultima lună.

Exact. Am trecut de la ceea ce vă spuneam mai devreme la o stare de avarie, în sensul că principalul obiectiv este tratarea pacienților cu infecție cu Coronavirus și, pe lângă asta, asigurăm și patru săli de operații pentru urgențele chirurgicale, ortopedice, traumatologia.

În ultimul timp cred că nu prea ați trecut pe-acasă.

Da, am putea să spunem și așa. Am trecut de la o viață normală la un ritm de spital-casă-spital-casă, cam asta este viața noastră, a celor care lucrează azi în spital, mai ales în Terapie Intensivă. Marea majoritate a colegilor mei sunt în aceeași situație. Unii dintre noi suntem în autoizolare, am ales să fim departe de familie pentru a-i proteja pentru că zilele acestea, cum bine știți, există și acest risc. Sperăm ca sacrificiul pe care l-am făcut sau pe care îl facem va fi spre binele tuturor.

De când ați plecat de la soție și de la fetița de un an, ca să le protejați?

Nu știu să vă spun exact. Era o sâmbătă. Am discutat cu colegii la spital și ne-am hotărât. Sunt împreună cu alți doi colegi, unul dintre ei a fost foarte drăguț și ne-a primit în casa lui. El este într-o situație și mai nefericită decât noi pentru că soția lui este tot medic anestezist și au hotărât să se autoizoleze pentru că există un risc dublu de infectare pentru că sunt expuși un număr mare de ore amândoi. Mergem înainte. Perioada este neclară, lucrurile par a fi un pic mai liniștite, dar nu avem încă informații că ne întoarcem la normalitate.

Ați avut foarte multe cazuri în spital?

Noi suntem într-un spital de provincie și organizarea la noi s-a făcut la nivel regional. S-au făcut, cum se încearcă și în România, anumite spitale, au fost denumite COVID. Unul dintre ele suntem și noi. Avem în momentul de față 60 de pacienți în spital pe secția de Boli Interne, pe secția de Pneumologie și în Terapie Intesivă.

La dvs., la Terapie Intensivă, când se ajunge e clar că e faza aceea delictă în care te lupți efectiv cu moartea.

Exact. Noi, în Terapie Intensivă, acceptăm pacienții după o selecție foarte bine pusă la punct pentru că locurile sunt limitate și trebuie să gestionăm foarte bine deoarece sunt pacienți care, odată internați în Terapie Intensivă, nu îi externezi după două-trei zile. Sunt pacienți care au nevoie de ventilație mecanică o perioadă destul de lungă, în jur de 10-14 zile. Fiecare dintre pacienții noștri reacționează într-o formă diferită unul față de celălat, nu avem o perioadă standard. De aceea încercăm să facem tot posibilul, înainte să îi intubăm, să îi selectăm. Avem un ajutor foarte mare de la secția de Pneumologie, care au aparate și fac ventilație mecanică în forma noninvazivă.

Se aud tot felul de informații din Italia. Se știe că au fost și momente în care s-a ajuns la o selecție, în care nu erau destule locuri pentru procedurile de A.T.I. pentru toți și că s-a prioritizat cine beneficiază de ele. Ați ajuns în această situație și acolo, la dvs.?

Da, am ajuns în situația aceasta pentru că, așa cum știți, chiar azi am trecut peste o sută de mii de pacienți pozitivi, iar în jur de 10% din aceștia fac o pneumonie bilaterală interstițială, nu sunt date științifice, sunt date relative. Vreau să vă dau un exemplu, ca să înțeleagă toată lumea despre ce vorbim – în Italia sunt 5000 de locuri de Terapie Intensivă, fiecare pat cu ventilator, cu pompe de infuzie, complet echipate, iar în Lombardia a trebuit să își tripleze locurile de Terapie Intensivă și chiar și în această situație nu au făcut față. Au fost pacienți gestionați prin transfer în alte regiuni. S-a făcut tot ce este posibil, dar afluxul mare de pacienți într-un timp foarte scurt a făcut să fie nevoie la nivel național, prin Ministerul Sănătății, prin societăți – de exemplu Societatea de Terapie Intensivă, Societatea de Boli Infecțioase sau cea de Pneumologie, să se stabilească protocoale pentru triajul și pentru indicațiile la tratamentul intensiv. Bineînțeles că s-a ținut cont în primul rând de criteriul clinic, adică s-a făcut o evaluare pentru că, așa cum știe toată lumea, pacienții cu mai multe boli au un procent de a supraviețui mult mai redus decât cei fără fără patologii. Această situație a fost la început, când au fost în primul rând afectați pacienții în vârstă, pacienții fragili. Acum vorbim de pacienți cu vârste între 30 și 60 de ani. La noi în Terapie Intensivă, am avut pacienți de 40 de ani, am vut pacienți născuți în 1982. Colegii mei din orașele vecine au avut pacienți de 19 ani. La Vicenza au fost pacienți de 34 de ani, deci vorbim de persoane care sunt afectate de această boală – persoane active, persoane sănătoase.

Și care nu aveau, probabil, alte boli.

Nu, aveau o anamneză, un istorc medical zero, fără niciun fel de boală.

întreb cu maximă indiscreție – câți ani aveți?

Am 42 de ani, în octombrie împlinesc 42 de ani.

Mulți înainte, sănătoși! Aveși o fetiță de un an acasă, care stă cu soția dvs. care e tot medic și pe care mi-ați povestit că mai mergeți să le vizitați doar în grădină, să lăsați cumpăturile. Nu vi se pare că riscați prea mult?

Mulți dintre noi am ales meseria asta pentru că suntem interesați să ajutăm și mai ales noi, anesteziștii, și cei din Terapie Intensivă suntem cei chemați în situațiile de crize majore – stop cardiac, insuficiență respiratorie. Eram oarecum obișnuiți cu riscul și cu situațiile de criză. Noi suntem expuși la bacterii multirezistente, cum bine știți în spitale vorbim întotdeauna de infecții nosocomiale. Situația de acum e un pic diferită pentru că vorbim de un agent patogen nou, pe care nu îl cunoșteam foarte bine. Acum ne-am obișnuit cu el, să spunem, nu aveam o organizare făcută în așa fel încât să avem foarte mulți pacienți într-un timp foarte scurt, adică să ai pacienți peste tot, să nu știi cum să-i ajuți mai repede. Am trecut prin crize de nervi, de agiatație pentru că e normal, altfel nu ești om. Am conștientizat ce se întâmplă cu noi, am făcut tot posibilul să ne protejăm de fiecare dată când mergem în spital. Am încercat să ne organizăm în așa fel încât să reducem riscul pentru că cineva acolo, în spital are nevoie de noi și nu putem să fugim sau să întoarcem spatele pentru că pentru asta ne-am chinuit să învățăm 6 ani de facultate și 5 ani de rezidențiat.

După toate gărzile sunteți, totuși, dispus să stați online cu o mulțime de oameni care acum au creat această Rețea de Solidaritate, la care apelează foarte mulți medici din România.

Îmi dă putere faptul că în această criză am, în primul rând, posibilitatea să transmit informație proaspătă din sursă sigură colergilor mei din România, chiar dacă nu-i cunosc. Simt nevoia să ajut fără niciun fel de interes, pentru că dacă nu ajutăm acum, nu dăm dovadă de coeziune, poate mai târziu va fi prea târziu. Mă întăresc și mă ajută foarte mult spiritul de echipă care s-a creat , pentru că nu vorbim numai de medici. Sunt antreprenori, oameni din IT, sunt economiști, sunt asistente medicale.  Fiecare încearcă să ajute cu ce poate. Noi încercăm să transmitem informațiile pe care le avem de aici, din câmpul ăsta de luptă, în așa fel încât în România, autoritățile, colegii din spitale, populația să înțeleagă și să se organizeze pentru a face față.

Noi trebuie să înțelegem un lucru – e foarte dificil să tratăm pacienții în Terapie Intensivă sau în spitale. Noi putem să ne organizăm să prevenim totul prin izolare, prin măsuri de comportament pentru că este mult mai ușor, costă mult mai puțin să prevenim decât să tratăm.

Domnule doctor, un lucru vreau să vă mai întreb. Sunteți în Italia, de unde vin în fiecare vești care au cutremurat întrega planetă. Italia, din păcate, e pe primul loc la decese.  Ce se întâmplă cu oamenii care își pierd viața acolo, la Terapie Intensivă? Am auzit relatate tot felul de scene sfâșietoare, în care familia îi poate vedea pentru ultima dată, poate cu o conversație audiovizuală, se caută metode să primescă o ultimă binecuvântare de la cei apropiați.

Nu sunt povești, sunt lucruri reale, pe care mi-a fost dat să le trăiesc. A trebuit să îi transmit chiar unui coleg, care era pozitiv și a trebuit să îl intubăm, a trebuit să îi transmit salutări din partea fetei și a soției. A fost o senzație sfâșietoare pentru că, nu știu cum să vă spun, sunt obișnuit să comunic vești proaste familiei, dar situațiile astea sunt exagerat de grele și se repetă încontinuu. Noi în fiecare zi primim telefoane de la rudele pacienților care sunt intubați și le explicăm ce am făcut, ce proiect avem, cum vedem lucrurile pentru ziua următoare. Cum spuneați dvs., acești oameni de când intră în spital nu mai au niciun contact cu familia, doar telefonul. În momentul în care îi intubăm, îi sedăm, practic pierd și această metodă de a comunica.  Dacă, Doamne ferește, mor, familia nu-i mai vede niciodată pentru că tratarea corpului este în așa fel încât să nu se contamineze altcineva și merg direct la crematoriu. Deci vă dați seama ce tragedie este în sufletul unei soții sau a unei mame care nu poate să îți ia rămas bun de la soț sau de la fiu. Am avut o situație sfâșietoare care bunul Dumnezeu a vrut să se termine într-un mod pozitiv – o mamă de 80 de ani care nu reușea să își interneze copilul de 55 de ani, pentru că noi rămânem copii tot timpul și pur și simplu l-a luat și l-a pus în mașină, a venit cu el la noi, în provincie, la 50 de km pentru că unde locuiau ei nu erau locuri. L-a adus la noi și practic i-a salvat viața. A fost la noi la Terapie Intensivă, a stat 14 zile și a fost externat pe secție. Vă dați seama ce sacrificiu a făcut persoana respectivă pentru copil.

Și mama, e bine?

Mama este bine, bineînțeles a fost și dânsa internată și a trecut cu bine prin boala aceasta. A fost o întâmplare cu un sfârșit pozitiv până la urmă.

Sper că acest coleg despre care mi-ați povestit, medicul, e bine și el.

Da, a fost externat. A fost intubat, lucrurile au mers bine. Era o persoană relativ tânără, fără boli. A reacționat bine la tratament pentru că și asta e o componentă foarte importantă, cum reacționează pacientul la tratament, pentru că nu avem un tartament 100% sigur. Cum bine știți, folosim medicamente din alte specailități, sunt încercări, nu este nimic sigur 100%. Unii răspund bine, alții răpund mai puțin bine. Sunt foarte multe studii clinice în mometul de față, se înceracă orice. Se așteaptă cu sufletul la gură acel vaccin, dar deocamdată nu avem mai mult.

Vă avem pe dvs., doctorii. În dumneavostră avem sperața și în noi, să încercăm să fim disciplinați ca să aveți povara mai ușoară. Vă mulțumim foarte tare!

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite