VIDEO. Interviu cu Irina Gabor, asistentă medicală, infectată cu coronavirus într-un spital din Spania. Cum este să fii infectat Covid-19, prin ce stări treci, care sunt simptomele

Emoționanta mărturia a Irinei vine după ce Spania a înregistrat un număr record de decese din cauza virusului și numărul de îmbolnăviri e uriaș. Irina Gabor este în Spania de 18 ani, și de 10 lucrează ca asistentă medicală în același spital. O cincime dintre colegii ei, medici sau asistente, au luat virusul. Ea a aflat că este bolnavă acum 10 zile. De atunci și până acum nu i s-a făcut niciun test, iar în spital și ea și colegii au lucrat cu echipamente de protecție incomplete.

01 Aprilie 2020, 16:52 (actualizat 01 Aprilie 2020, 17:06) |
Irina Gabor este în Spania de 18 ani, și de 10 lucrează ca asistentă medicală în același spital

Interviul este realizat de Irina Păcurariu, pe pagina de Facebook a emisiunii “Rețeaua de idoli”, de la TVR. “În perioada de izolare pe care o traversăm, mi s-a părut important să rămânem conectați cu oameni cât mai diverși, cu profesii, traiectorii personale și experiențe diferite, egali acum în fața aceste crize imense și traumatizante. Așa am ajuns să încep o serie de interviuri, pe care le public pe pagina de Facebook a emisiunii și apoi pe site-ul meu, unde le adun într-o serie pe care am numit-o Rețeaua de speranță”, spune Irina.

Realizatoarea Irina Păcurariu vă propune în fiecare zi câte un interviu cu români din toată lumea, cât mai neasemănători, cu profesii, traiectorii personale și experiențe diferite, egali acum în fața aceste crize imense și traumatizante.

Depășim mai ușor perioada de izolare pe care o traversăm dacă rămânem mai conectați și mai informați, cu povești adunate din toată lumea, care ne ajută să căpătăm mai multă speranță, încredere și optimism.

Spune-mi, Irina, prin ce treci acum? Ești asistentă medicală în Spania.

Sunt asistentă medicală în Spania și de 10 zile în casă, izolată, cu simptome de COVID.

Cum ți-ai dat seama că ai putea să ai?

Totul a început - știu exact ora, momentul. Și vorbind cu colegele mele, au aceeași senzație. Știu exact ora în care s-a declanșat totul. Eram acasă, după o săptămână de lucru, vinerea trecută, pe 20 (n.r. martie). Pe la șase după-amiaza am început să mă simt rău - cu febră moderată, cu dureri musculare, cu senzații de gripă. Brusc, dintr-un moment în altul.  M-a surprins și am început să îmi schimb tura, eu lucram sâmbătă. Mi-am dat seama că nu o să fiu în stare să mă ridic sâmbătă din pat.

Deci e o oboseală, se instalează o sfârșeală, cum zicem noi, românii.

Începi să arzi. Am simțit că ard, îmi ard ochii în cap, mă dor mușchii, mă doare corpul, mă doare sufletul. Și mi-am zis - până aici, mâine nu pot să muncesc 12 ore, cât aveam de muncit! Dar nu i-am dat importanță. Au fost trei-patru zile de gripă comună, am zis - n-am cum să am, nu ți se poate întâmpla ție! Mereu gândești așa - e doar o gripă, nu e nimic altceva, nu poate fi COVID, nu!  Asta până marți, când am fost anunțați că unul din medicii cu care lucrez a ieșit pozitiv pentru COVID. Deci marți a fost momentul decisiv. Am zis - gata, îl am. M-am autoizolat, n-am mai stat cu soțul. Au început procesele de conștiință că timp de cinci zile l-am expus și pe el. Am activat protocolul, am sunat la centrul medical, am intrat în  sistem, mă țin în evidență.

Și n-ai făcut nicio testare de atunci?

Nu, nu se fac testări. Nu sunt teste. Se fac testări doar în cazul în care ajungi la Urgențe. Dacă ajungi la Urgențe, oricărei persoane care ajunge acolo i se face testul .

Deci tu ești asistentă medicală la ce secție, în Tarragona?

Nu sunt într-o secție, sunt într-un centru de recuperare. E un sistem în care se internează oamenii din spital  înainte de a merge acasă, e un sistem de tranziție între spital și casă.

Și nu s-a pus problema, deși Spania începe să aibă un număr enorm de îmbolnăviri și de decese, nu s-a pus problema să se testeze tot personalul medical?

Problema s-a pus, dar nu sunt teste. Încă se vorbește că trebuie să fim testate eu și foarte multe colege de-ale mele, încă mi se transmite din partea șefilor, din partea medicului de familie, că așteaptă testele, dar nu există teste.

Deci voi mergeați în fiecare zi la spital, știind că oricând poate apărea un pacient cu COVID, fără să aveți șansa de a vă proteja într-un fel, chiar și printr-o testare de anticorpi, poate că l-ai făcut? Măcar colegii, să știi cu cine te întâlnești.

Și acum avem pacienți testați de COVID din spital, pozitivi, și noi lucrăm cu ei, fără ca personalul sanitar să facă un test.

Dar ați avut măcar echipamentul de protecție complet?

Nu. Aveam o simplă mască și aia trebuia să o refolosești. Nu, fără echipament.

E o situație specială acolo, la Tarragona, sau în toată Spania?

E o situație generală. Atât timp cât nu aveam niciun pozitiv, deși era imposibil să ai pozitivi dacă nu testezi pe nimeni, se considera că nu e necesar tot echipamentul .

Între timp s-au confirmat.

Între timp s-a confirmat și acum ni s-au dat echipamente și acum se lucrează cu protecție.

Ai idee câte colege de-ale tale, câți colegi, cadre medicale sunt acasă în situația ta?

Multe. 20% pentru mine e mult.

E enorm.

Și cad în fiecare zi, nu e un număr fix.

Te-am convins greu să povestim lucrurile astea și altora și poate că argumentul cel mai important pentru tine a fost că în momentul în care ai înțeles că se poate să fi luat virusul, ai căutat și tu. Ai scanat Internetul și ai vrut să vezi mărturisirile altora, să știi cum se manifestă boala.

Am vrut să știu dacă ceea ce simt eu e normal, pentru că nu știi în ce moment trebuie să ajungi la Urgențe. Nu știi care e momentul final de lăsat patul și mers la Urgențe. N-am găsit. Primele zile au fost de gripă comună - pe oricine doare corpul, oricine poate avea febră. Febra a încetat după 4-5 zile și mi-au dispărut complet simțul olfactiv, simțul gustului. Au început stări de amețeală, stări de vomă, fără să vomit. Tusea o aveam de mai bine de zece zile, cu mult înainte să am primele simptome. Aveam tuse, îmi era frică să tușesc în casă, soțul meu venea după mine și îmi spunea - nu-mi place tusea ta!

Tuturor ne e frică să ne închipuim că am putea să fim noi cei aleși, că nouă ni se întâmplă.

Da, eu am zis - nu, n-am cum să am ceva! Ceea ce a persistat în toate aceste zile au fost oboseala extremă și durerile de corp. Nu puteam funcționa fără paracetamol. Plus somnolența - au fost zile când am dormit 20 de ore din 24. Nu puteam decât să dorm.

Cât de tare s-a ridicat febra?

N-am avut febră mare, până-n 38. 37.9 cred că a fost maximul pe care eu mi l-am controlat, noaptea nu îmi controlam temperatura.

Deci somnolența nu se justifica de la o stare febrilă excesivă.

Nu, pentru că somnolența a venit după cele 4-5 sile de febră moderată.  A dispărut febra și mă trezeam doar ca să pot să îi spun soțului că sunt bine. El intra de o mie de ori în cameră să mă întrebe dacă trebuie să mergem la spital, iar eu puteam doar să îi zic - ieși din cameră și lasă-mă! El era preocupat.

Ai mâncat zilele astea, ai reuși să mănânci?

Nu poți să mănânci. Nu se poate. Nu simți, nu ai gust și nu ai putere să mănânci. Am avut momente când nu aveam putere să mă uit pe WhatsApp. Când medicii mă întrebau, când familia mă întreba, nu  aveam putere să răspund la mesaje.

Ai vorbit și cu prietena ta de la Londra, care trecea și ea prin aceeași situație.

Am contactat-o în a șaptea sau a opta zi de boală, nu în primele zile. Dar vreau să zic că în astea zece zile au fost și momente bune. Eu a șasea zi m-am simțit foarte bine fizic, fără niciun fel de durere. Dificultate respiratorie am vut tot timpul. Și m-am dus la centrul medical , vorbisem cu medicul meu de familie, explicându-i că dificultatea respiratorie nu dispare și s-a preocupat și a zis vino măcar să vedem dacă nivelul de oxigen e bun. Eu am putut să merg jumătate de km pe jos, pentru că n-am vrut să îmi iau soțul cu mașina, fără nicio problemă.  Și îi spusesem când m-am întors - gata, mi-a trecut, totul e perfect, nu mai am nimic! Iar el m-a adus cu piciorele pe pământ, aducându-mi aminte cât e de pervers acest virus. Mi-a zis să nu mă culc pe-o ureche și a așa a fost, pentru că cea mai grea zi a fost a opta. Și a noua, când chiar am avut momente de dubii dacă o să ajung sau nu la spital sau dacă o să trec sau nu peste.

Dar de ce nu voiai totuși să mergi la spital? Ar fi fost și asta o soluție.

Nu știu dacă e problema noastră, a cadrelor sanitare. Consider că sunt alții mult mai rău, una. Și a doua, nu mă vedeam în stare să aștept pe un scaun la Urgențe, nu mă vedeam capabilă de asta, eram mult prea slăbită fizic.

Și ai descoperit că ai o colegă în Marea Britanie care trecea și ea prin același lucru?

M-a întrebat ce fac pe Facebook și i-am zis că sunt în carantină. Și mi-a zis - eu la fel. Am vorbit și ne-am dat seama că am început în aceeași zi, că avem aceleași stări.

Ea tot sistentă medicală?

Tot asistentă medicală.

Unde, în Marea Britanie?

Lângă Londra. Ea a sunat ieri la Urgențe, pentru că eu am concediu medical, dar ei i-a dat doar o săptămână, cu Corona Virus doar o săptămână. A sunat și le-a spus că nu se poate duce și i-a prelungit concediul și i-a dat antibiotic. Și de ieri a zis, nu știu dacă e doar pe psihic, a zis - sunt mai bine, nu mai are durerea de spate pe care o avea.

Tu ți-ai administrat singură alt medicament, în afară de paracetamol? Tu, care ai trăit o bucată de viață în spitale?

Eu iau azitromicină...

Ai auzit tu că-i bine?

Era singurul antibiotic pe care îl aveam în casă. Nu poți să cumperi antibiotic de la farmacie, asta aveam în casă. Am zis că iau antibiotic pentru orice eventualitate, poate așa evit pneumonia. Și nu știu dacă mi-a făcut bine sau nu, dar simptome de pneumonie, nu știu, ori le duc eu bine, ori nu am. Dar se poate trece peste. Ce e foarte important - cei care bănuiesc că au COVID trebuie să se analizeze foarte bine la nivel respirator. În cazul în care persistă dificultatea respiratorie să nu stea ca mine, să nu stea în casă, să meargă la Urgențe, că e mai sănătos!

Îmi spuneai că încerci să îți aduci aminte prin ce ai trecut și că sunt segmente de timp pe care, pur și simplu, nu reușești să le refaci.

Da, am uitat cum a fost. Încerc să-mi recuperez memoria, dar presupun că au fost momentele cele mai dificile și creierul e destul de inteligent și mă ajută să uit. Ceea ce zic acum nu știe nici familia mea, eu întotdeauna le-am zis că sunt perfect, că nu am nimic. Acum m-am dat de gol.

Cu soțul lângă tine..

Cu soțul lângă mine.

Ultima dată, ce ai mâncat, Irina?

Am putut să mănânc cartofi prăjiți. Eu sunt o persoană care controleză foarte bine ce mănâncă, cred că sunt 15-20 de ani de când nu am făcut cartofi prăjiți și nu mănânc cartofi prăjiți. Acum am mâncat cartofi prăjiți, am făcut săptămâna asta de două sau trei ori. E singurul lucru pe care l-am mâncat și singurul gust pe care îl simt e gustul sărat, un pic.

Cu ce te-ai hidratat, ce ai reușit să bei?

Din când în când câte un ceai, m-am obligat să-l beau, dar nu sunt un bun exemplu, nu m-am hidratat.

Irina, ce să îți doresc? Să nu mai treci niciodată prin așa ceva! Mulțumesc tare că experiența ta poate ajunge la fiecare dintre noi, care suntem înspăimântați că ni se poate întâmpla și nouă.

Trece. Trece și asta, cum trec toate. Cu excepții, asta e clar. Sunt persoane care au sistemul imunitar atât de afectat, încât nu pot face față unui virus ca ăsta, dar majoritatea oamenilor putem să îi facem față.

Vitamina C?

Avem câteva în casă, pe care le cumpărasem cu mult timp înainte, dar în  zece zile 200 de vitamina C nu te fac bine...

Și în acest spital de când lucrezi?

De zece ani.

Ți-aș spune mulți înainte sănătoși, dar poate o să faci alte alegeri după ce trece epidemia asta.

Să nu crezi!

Nu? O să continui acolo. Sănătate multă, Irina, mulțumesc!

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI 3°C 2°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 5°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV 0°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI