Intervenții chirurgicale amânate în spitale, din cauza lipsei unui medicament care costă 25 de lei

În multe spitale se prelungeşte criza unui medicament care a dus la sistarea operaţiilor. 25 de lei - atât costă și trebuie administrat pacienților, după anestezie. Ministrul Sănătății a anunțat că a făcut o achiziţie de urgenţă pentru o perioadă scurtă de timp, dar deocamdată în unele unități medicale se fac deja doar intervenții chirurgicale de urgență. Pacienții cu boli cronice sunt lăsaţi să aștepte.

26 Septembrie 2022, 11:56 (actualizat 26 Septembrie 2022, 19:00) Știrile TVR |

La Spitalul Județean din Constanța situația este gravă. Medicamentul pentru decontractarea mușchilor pacienților după anestezie mai ajunge doar pentru trei zile și asta numai în cazul operațiilor de urgență.

Conducerea spitalului a făcut comandă pentru medicament la distribuitor, dar nu au fost livrate cele 5.000 de doze necesare pentru lunile iulie și august, iar acum nu se știe exact care va fi situația, dacă acest stoc se va termina în câteva zile.  Se ia în calcul folosirea altei susbstanțe care o înlocuiește pe acesta, însă prețul este foarte mare, iar stocul este mic. Se analizează și posibilitatea de a împrumuta de la alte spitale.

Marius Vărzaru, director medical Spitalul Judeţean Constanţa: A trebuit să luăm o decizie la nivel de instituţie şi să limităm intervenţiile chirurgicale de cronici şi o să putem să operăm doar urgenţele.

Şi pentru cele de urgenţă, pentru cât timp ar ajunge acest medicament?

Marius Vărzaru, director medical Spitalul Judeţean Constanţa: Aproximativ trei zile.

Au fost și spitale care au reușit să afle din timp că producția acestui medicament va fi sistată temporar de productor. Au făcut stocuri, însă pentru o perioadă scurtă de timp.

Dalia Daniela Bulț, farmacist şef, Farmacia Spitalului de urgenţă Bistriţa: (Medicamentul) Lipseşte de aproximativ două luni. Am aflat întâmplător noi, ca farmacie, acest lucru şi am reuşit să facem un stoc care, probabil, va ajunge pentru încă două săptămâni.

Producătorul medicamentului spune: (sursa: Zentiva): Imediat ce am luat decizia opririi producţiei medicamentului din cauza unor neconformităţi în calitatea produsului finit, am informat autorităţile din domeniul sănătăţii, ANMDMR şi Ministerul Sănătăţii, precum şi profesioniştii din domeniul medical. Am tratat cu toată seriozitatea problema legată de întreruperea temporară şi am făcut toate demersurile pentru a urgenta reînceperea producţiei, în cele mai bune condiţii de siguranţă.

Ministerul Sănătății dă, însă, vina pe spitale pentru amânarea operațiilor.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: Lucrul ăsta s-a datorat, din punctul meu de vedere, faptului că managementul spitalului nu a asigurat stocurile necesare. Discutăm despre un produs care era foarte ieftin, de 25 de lei pe pacient și acel produs putea fi înlocuit cu unul care costă 200 de lei, fără TVA.

Este un preț mare, se apără conducerea spitalelor. Care au oricum bugetul întins la maximum după scumpirea, în ultimele luni, a mai multor medicamente necesare pacienților internați.

MARIUS VĂRZARU, director medical Spitalul Judeţean Constanţa: Mai există un medicament pe care îl putem folosi, dar este foarte scump. Şi pentru că e scump, nu avem un stoc atât de mare.

CRISTINA CAZACU, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgenţă Piteşti: Stocul a fost completat cu un altul, singura alternativă de pe piaţă, medicament cu aceleaşi efecte, dar mai scump.

Ministerul Sănătății promite să trimită într-o săptămână o cantitate minimă din medicamentul necesar după anestezie. Până atunci, se poate cumpăra tratamentul mai scump, pentru a nu amâna operațiile programate.

DOREL SĂNDESC, preşedinte, Comisia ATI a Ministerului Sănătăţii: Da, este mai scump, dar cred că, totuşi, existând acest produs, spitalele trebuie să facă aceste demersuri. Este vorba despre procedura achiziţiei directe, dacă nu au deja contract cu firma respectivă şi pot asigura, astfel, continuarea activităţii.

Pentru a nu se mai ajunge în situații de criză, ministrul Sănătății a format un grup de lucru care să găsească la timp soluții.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 9°C
IASI 8°C 4°C
CLUJ 5°C 4°C
CONSTANTA 12°C 12°C
CRAIOVA 6°C 8°C
BRASOV 7°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI