Întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și Dan Barna pe tema crizei politice s-a încheiat fără rezultate. Dezamăgire la USR, tăcere din partea Președinției

Formală și fără soluții, caracterizează Dan Barna discuția cu șeful statului. Care tace în legătură cu aceasta, dar vorbește pentru partenerii străini ai României, pe care îi asigură că se vor găsi soluții foarte bune la criza guvernamentală.

07 Septembrie 2021, 20:44 (actualizat 07 Septembrie 2021, 20:48) |

Președintele Klaus Iohannis a avut o discuție de 45 de minute cu liderul USR, Dana Barna. Fusese invitat și șeful PLUS, Dacian Cioloș, dar acesta se află la Paris, la o întâlnire a grupului Renew Europe, pe care îl conduce, cu președintele Franței, Emanuel Macron.

Administrația prezidențială nu a anunțat oficial întâlnirea cu USR, cum a făcut luni, în cazul premierului Florin Cîțu, iar Dan Barna s-a declarat dezamăgit de rezultatele întrevederii cu șeful statului: "Din păcate - şi sunt dezamăgit din cauza asta - s-a dovedit a fi o întâlnire formală. Spun, o întâlnire benignă, în care am trecut în revistă istoricul acestei crize generate miercurea trecută şi am exprimat foarte clar poziţia USR PLUS, conform căreia ieşirea din criză se poate realiza foarte rapid, printr-un nou premier, propus de partenerul PNL din coaliţie şi continuarea coaliţiei. Cam aici s-a terminat partea de conţinut a dialogului pe care l-am avut cu preşedintele. Nu s-a prezentat vreo soluţie, nu s-au analizat scenarii. A fost o întâlnire mai degrabă formală, în care am trecut în revistă situaţia."

Barna a adus în discuție posibilitatea reluării discuțiilor după congresele din PNL și USR-PLUS, dar a evitat să precizeze dacă președintele a pus pe masă vreun angajament sau scenariu în funcție de acestea.

În schimb, Klaus Iohannis a ținut să dea un mesaj pentru partenerii internaționali ai României. La reuniunea anuală a diplomaților români, le-a cerut acestora să dea asigurări în cancelariile străine că în România se respectă Constituția și valorile democratice: "În România, se respectă valorile democratice, Constituția țării și, chiar dacă avem acum o criză guvernamentală, nu ne abatem de la parcursul nostru european și euroatlantic. Vom găsi o soluție bună și pentru această criză. Acesta este mesajul pe care vă rog ca fiecare dintre dumneavoastră să-l transmiteți în statele în care reprezentați țara noastră."

Mesajul lui Klaus Iohannis vine în contextul în care PNL și PSD au blocat de mai multe ori în conducerea Parlamentului dezbaterea moțiunii de cenzură depuse de USR și AUR.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 4°C
IASI 2°C 3°C
CLUJ 0°C -1°C
CONSTANTA 4°C 2°C
CRAIOVA 4°C 4°C
BRASOV -2°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI