Întâlnire la nivel înalt la București. Președintele C.E. și lideri din 12 state vin la Summitul Inițiativa celor Trei Mări. TVR, broadcaster oficial

16 septembrie 2018, 19:03

Șeful Comisiei Europene, Jean Claude Junker, președinta Croației, Kolinda Grabar Kitarovic, secretarul american pentru Energie Rick Perry și ministrul german de Externe se numără printre participanții de marcaă la Summitul celor Trei Mări.

Ediția din România înregistrează și câteva premiere: prezența Comisiei Europene și a Germaniei, dar și un forum de afaceri cu peste 600 de participanți.

Inițiativa reunește 12 țări din Europa Centrală și de Est și are în special mize economice.

Inițiativa celor Trei Mări a fost încă de la început sprijinită puternic de Statele Unite, care încurajează interconectivitatea regională, în scopul creșterii independenței energetice față de Rusia.

Anul trecut, la ediția de la Varșovia, a fost prezent chiar președintele Donald Trump.

Dincolo de obiectivele concrete, Summitul celor Trei Mări este pentru România și un test organizatoric înainte de preluarea președinției UE la 1 ianuarie.

Un test pe care era să îl picăm însă chiar înainte să înceapă, după ce Guvernul a tăiat semnificativ din banii administrației prezidențiale la rectificarea bugetară.

La București se vor discuta peste 40 de proiecte economice și se va propune crearea unui fond comun de investiții cu contribuția statelor participante, dar și cu surse financiare americane.

TVR este broadcaster oficial al lucrărilor Summitului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Volodimir Zelenski participă la Summitul celor Trei Mări de la Vilnius