Întâi vaccinare, apoi relaxare. Autoritățile pregătesc condiții mai puțin stricte după 1 iunie, dar numai dacă trecem de pragul de 5 milioane de persoane vaccinate. România se pregătește și de începerea școlii

28 aprilie 2021, 21:02

Premierul Florin Cîțu: După 1 iunie, cu siguranță vom avea măsuri de relaxare. Până atunci vom avea evenimente pilot, vom vedea cum evoluează lucrurile după aceea

Planul de relaxare analizat de guvern și de experți pleacă de la o condiție obligatorie: să fie cel puțin 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie. Următoarea țintă ar fi 10 milioane până la 1 august.

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, deputatul Alexandru Rafila, crede că ținta de imunizare de masă ar putea fi atinsă mai degrabă spre toamnă. Susţine însă că cei vaccinați se pot bucura încă de pe acum de avantaje.

Studiile confirmă deja că cercul transmiterii bolii se poate închide prin vaccin.

Între timp, România se pregătește și de începerea școlilor în siguranță. Copiii vor putea fi testați la școală dacă părinții doresc, în principiu doar cu testele rapide clasice. Folosirea testelor cu salivă e încă sub semnul întrebării.

Datele de astăzi confirmă tendința de scădere a infectărilor cu SARS-CoV-2. Practic, în două săptămâni, numărul cazurilor aproape că s-a injumătățit. Se reduce, de asemenea, zilnic și numărul pacienților aflați la terapie intensivă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite