Institutul Regional de Oncologie din Iași încheie parteneriate pentru a asigura translatori pacienților cu alte cetățenii, dar și îngrijirea animalelor persoanelor internate

Puține spitale își pun problema despărțirii unui pacient de animalul sau de companie. Colegii noștri de la Iași au găsit acolo o poveste care aduce un strop de speranța . Mai multe știe Claudia Dănăilă.

13 Iulie 2020, 08:28 (actualizat 13 Iulie 2020, 08:32) |
Claudia Dănăilă transmite pentru Telejurnal 07.00
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Institutul Regional de Oncologie din Iași se pregătește pentru o nouă reacreditare anul viitor la Autoritatea Națională de Managementul Calității Sănătății. Pentru a îndeplini indicatorii necesari spitalul trebuie să încheie acorduri de colaborare pentru a asigura anumite facilități pacienților internați.

Astfel IRO va asigura translatori pentru persoanele cu alte cetățenii care se internează în spital, diverse servicii pentru pacienții cu dizabilități, dar și un parteneriat cu o pensiune care va îngriji gratuit câinii însoțitori ai pacienților hipoacuzici sau nevăzători internați în spital. Pensiunea va asigura transportul animalelor, hrana și anumite tratamente medicale dacă va fi nevoie.

Pentru a face despărțirea mai ușoară, reprezentanții pensiunii spun că la cerere pot trimite pacienților internați filmulețe sau fotografii cu animalul de companie și activitățile pe care acesta le desfășoară în spațiile de joacă .

Și ceilalți pacienți de la IRO care au animale de companie pot apela la pensiune, dar contra cost. O zi de cazare costă 40 de lei, dar în această perioadă există și câteva reduceri în funcție de serviciile alese. Pensiunea nu este doar pentru câini ci și pentru pisici, papagali sau alte animale de companie.

Parteneriatul dintre Institutul Oncologic din Iaşi şi pensiunea de animale va fi valabil pe o perioadă de cinci ani.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 3°C
IASI 3°C 1°C
CLUJ -2°C -3°C
CONSTANTA 4°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV -1°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI