Institutul Cantacuzino va produce din nou Polidin. Ministrul Mihai Fifor promite că va face angajări și va cumpăra echipamente

9 octombrie 2018, 14:13

Anul viitor, va fi reluată producţia de Orostim, Polidin şi Cantastim, trei dintre „doctoriile” care au făcut Institutul Cantacuzino cunoscut în toată Europa. Cantastimul e un medicament injectabil care echilibrează răspunsul imun al organismului. Pe vremuri, oamenii stăteau la coadă la poarta institutului ca să-l cumpere. Inclusiv bolnavii de cancer şi-l administrau. Polidinul este folosit în tratamentul virozelor sau gripei. Mai e drum lung însă până când le vom cumpăra din nou.

Din 2011 și până în prezent nu s-a mai angajat în cercetare, în Institutul Cantacuzino. Ba, mai mult, am avut o dinamică a plecărilor din sistem aproape dramatică. Cert este că în 2018 ne ducem la 19 cercetători pe care îi încadrăm până la finele anului. Anul viitor începem producție pe anumite segmente. O să revenim în piață cu Polidinul și începem să pregătim personalul pentru aria de vaccin gripal. Încercăm ca într-un termen foarte scurt să readucem la viață o instituție pe care am preluat-o aproape in ruină, a spus ministrul Mihai Fifor.

Producţia va fi mutată într-o hală, la marginea Bucureştiului iar noua conducere caută companii internaţionale care produc vaccin pentru a încheia parteneriate. Iar cercetătorii au fost trimişi în institute de prestigiu din străinătate pentru a vedea cum se lucrează acolo.

Autorităţile au alocat 117 milioane de lei anul acesta pentru cumpărarea de aparatură şi echipamente medicale de ultimă generație, pentru consolidarea clădirilor şi pentru angajări. Acum, în institut mai lucrează doar 370 de persoane. În 2008 de exemplu, erau angajaţi aproape 900 de oameni. Au fost scoase deja posturi la concurs. Se caută medici, farmacişti, biologi, biochimişti, cercetători.

Şi care încă se foloseşte. În scurt timp, încăperea va fi renovată iar aparatura, înlocuită cu una de ultimă generaţie. De altfel, unele laboratoare şi-au schimbat deja faţa.

Se lucrează de zor şi în curtea Institutului Cantacuzino.

Un depozit care se putea prăbuşi în cel mai scurt timp, a fost deja dărâmat. Alte patru clădiri care sunt în stare avansată de degradare vor avea aceeaşi soartă. Cel mai probabil, vor fi dărâmate până la finalul anului.

Ultimele vaccinuri au fost produse la institut în 2013. Dozele n-au putut fi folosite însă pentru că acestea conţineau o cantitate mare de endotoxină.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite