Instanţa supremă din SUA blochează un plan antiimigraţie. Administraţia Trump a încălcat legislația federală

Donald Trump
Donald Trump
18 iunie 2020, 23:06

Instanţa supremă a decis cu o majoritate de 5 la 4 că Administraţia Donald Trump a suspendat ilegal programul numit „Acţiunea în cazul copiilor veniţi” în SUA (DACA), informează site-ul Axios.com, preluat de Mediafax.

Practic, decizia menţine măsurile prin care sunt protejaţi de riscul deportării 649.000 de imigranţi aflaţi în siuaţie ilegală.

Judecătorul John Roberts, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie din SUA, a constatat că decizia Departamentului pentru Securitate Internă de suspendare a programului DACA în anul 2017 a fost „arbitrară şi capricioasă”.

Conform motivării, Administraţia Donald Trump are autoritatea legală de a opri un astfel de program, dar modul în care a fost oprit programul DACA încalcă legislaţia federală.

De programul DACA beneficiază persoane care au ajuns în SUA în mod ilegal când aveau vârste sub 16 ani.

Donald Trump a criticat decizia Instanţei Supreme.

„Aveţi impresia că nu mă place Curtea Supremă? Decizia în cazul DACA, una profund politică şi care nu se bazează pe lege, oferă preşedintelui SUA mult mai multă putere decât s-a anticipat vreodată. Cu toate acestea, eu voi acţiona doar în cele mai bune interese ale SUA. În calitatea de preşedinte, cer o soluţie legală în cazul DACA, nu una politică, una în conformitate cu statul de drept. Curtea Supremă nu vrea să îmi dea o soluţie, astfel că acum vom relua procedurile de la capăt”, a afirmat Donald Trump, pe Twitter.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite