Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

ÎCCJ: Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu; achitat pentru fals intelectual

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă. El a fost achitat pentru fals intelectual. Suspendarea în dosarul Referendumului a fost anulată.

21 Iunie 2018, 08:50 (actualizat 21 Iunie 2018, 23:43) |
Reacții după condamnarea lui Liviu Dragnea
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul DGASPC Teleorman în legătură cu angajarea în această instituţie a două persoane care de fapt lucrau pentru organizaţia PSD. Decizia nu este definitivă.

Pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu, a fost contopită cu pedeapsa de 2 ani cu suspendare primită în dosarul "Referendumul".

Instanţa a anulat suspendarea executării din dosarul "Referendumul", rezultând o pedeapsă finală de 3 ani şi 6 luni cu executare.

Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

Pe de altă parte, Dragnea a fost achitat pentru acuzaţia de instigare la fals intelectual.

În același dosar s-au mai dat următoarele sentințe:

Fosta șefă a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, 3 ani și 7 luni.

Fostul director executiv DGASPC Milos Rodica, 3 ani cu suspendare.

Olguța Șefu, fost director executiv adjunct DGASPC, 3 ani cu suspendare.

Ionel Marineci, fost șef serviciu DGASPC, 3 ani cu suspendare.

Valentina Marica, fost șef serviciu DGASPC, 3 ani cu suspendare.

Bombonica Prodanca - proces încetat, procurorii au renunțat la acuzații. Fosta soție lui Liviu Dragnea a primit o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Claudiu Balaban,  fost șef serviciu DGASPC, 3 ani cu suspendare.

Nicușor Gheorghe, fost șef serviciu DGASPC, 1 an cu suspendare.

Anisa Stoica, 1 an cu suspendare.

Adriana Botorogeanu, fosta secretară PSD Teleorman, 2 ani cu suspendare.

Pronunțarea sentinței în acest dosar a fost amânată de mai multe ori. Pe 8 iunie, judecătorii au motivat că au nevoie de timp pentru a studia concluziile scrise depuse de o parte dintre inculpați.

La ultimul termen al procesului, cel din 15 mai, procurorul de ședință a cerut pentru Dragnea pedepse de șapte ani și șase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu și doi ani și șase luni pentru instigare la fals intelectual.

Reacții după condamnarea lui Liviu Dragnea

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, precizează că a luat act de decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie în dosarul "DGASPC Teleorman", adăugând că Liviu Dragnea se bucură de prezumţia de nevinovăţie până în momentul unei decizii definitive a instanţei.

"Am luat act de decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie în dosarul 'DGASPC Teleorman'. Trebuie spus faptul că este o decizie în primă instanţă, ceea ce înseamnă că Liviu Dragnea se bucură în continuare de prezumţia de nevinovăţie, valabilă până în momentul unei decizii definitive a instanţei. Indiferent de sentinţa definitivă, vreau să subliniez importanţa continuării dezbaterii şi adoptării reformelor necesare pentru stoparea abuzurilor şi a încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. În același timp, vreau să îi asigur pe sutele de mii de români care au manifestat în Piața Victoriei, în ziua de 9 iunie, împotriva abuzurilor și pe milioanele de români care au votat în 2016 pentru un stat de drept, nu pentru „statul drepți”, că ALDE și PSD vor continua să promoveze acele reforme necesare pentru asigurarea reformării justiției și stoparea influenței nocive a statului paralel.", a scris Tăriceanu pe Facebook.

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 1°C
IASI -1°C 1°C
CLUJ 6°C 6°C
CONSTANTA 10°C 5°C
CRAIOVA 3°C 2°C
BRASOV 2°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Noiembrie 2018, 04:34
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-11-2018
Deschidere: 8566.3
Maxim: 8568.12
Mimim: 8499.23
Variatie: -0.78%
TLV
2.35
0.43%
EL
10.76
0%
SNN
8.90
4.82%
SNG
34.85
0%
FP
0.94
0.32%
BRD
13.36
1.04%
TGN
348.50
0.57%
TEL
23.05
1.7%
SNP
0.37
2.12%
COTE
86.00
0.7%
ARHIVĂ ȘTIRI