Instabilitate atmosferică şi intensificări de vânt în aproape toată ţara, începând de joi seara

Vânt. Arhivă
Vânt. Arhivă
16 septembrie 2021, 11:01

Potrivit ANM, în intervalul 16 septembrie, ora 19:00 – 18 septembrie, ora 10:00, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi, izolat, căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp, iar pe alocuri 30 – 40 l/mp, îndeosebi la munte.

Temporar, vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45 – 50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 70 km/h.

„Astfel de fenomene se vor semnala începând din după-amiaza zilei de vineri (17 septembrie) pe arii restrânse şi în restul teritoriului”, precizează meteorologii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă