Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Inspectorii ONU s-au întors în Siria pentru a investiga alte cazuri de utilizare a armelor chimice

Inspectorii ONU au sosit, miercuri, la Damasc, pentru a continua ancheta privind atacurile cu arme chimice din Siria. Încă de săptămâna trecută, coordonatorul acestei investigaţii a ONU în Siria anunţa că echipa sa revine în ţara condusă de Bashar al-Assad pentru a culege date cu privire la alte trei cazuri de utilizare a armelor chimice. Rusia şi Siria susţin teza unei provocări lansate de rebeli şi au cerut revenirea inspectorilor ONU.

25 Septembrie 2013, 13:59 | Ştirile TVR Online |
Siria. Foto: arhivă / FOTO: cadranpolitic.ro -

Echipa ONU este formată  din cel puţin opt inspectori. Convoiul format din cinci maşini a ajuns, miercuri, la un hotel din centrul capitalei siriene, scrie Reuters.

Aceasta este cea de-a doua vizită a inspectorilor în capitala siriană în decurs de două luni. În august, în cursul a patru zile de investigații, ei s-au deplasat la locurile atacului din 21 august, în apropiere de Damasc, soldat cu sute de morți.

Potrivit raportului ONU, publicat în 16 septembrie, în atacul din 21 august din Ghouta, în apropiere de Damasc, a fost folosit gaz sarin, însă nu se ştie de către cine.

Coordonatorul investigaţiei privind utilizarea armelor chimice în Siria, Ake Sellstrom, anunţa săptămâna trecută o revenire în ţara condusă de Bashar al-Assad pentru continuarea anchetei, după ce Rusia i-a acuzat pe inspectorii ONU de "părtinire", anunţând că a primit din partea Siriei probe ce susţin teza unei provocări lansate de rebeli. Cele două ţări cer inspectorilor ONU să investigheze alte trei cazuri anterioare atacului din 21 august.

Echipa condusă de suedezul Ake Sellstrom urmează să verifice dacă au fost utilizate arme chimice de 14 ori în Siria, în cursul a 30 de luni de conflict. Experții nu au mandat pentru a determina cine este responsabil de astfel de atacuri.

Atacul din 21 august, atribuit de opoziție și de țările occidentale regimului sirian, a determinat Washingtonul să amenințe Damascul cu o acțiune militară. Guvernul sirian a acceptat la mijlocul lunii septembrie un plan ruso-american de distrugere a arsenalului chimic.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a recunoscut că ţara sa are arme chimice şi a asigurat că acest arsenal va fi distrus.

 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 26°C
IASI 21°C 26°C
CLUJ 20°C 25°C
CONSTANTA 23°C 18°C
CRAIOVA 27°C 26°C
BRASOV 22°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 27 Aprilie 2018, 02:00
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 26-04-2018
Deschidere: 9006.1
Maxim: 9048.97
Mimim: 8906.42
Variatie: -1.11%
TLV
2.75
2.01%
FP
0.96
0.41%
SNG
37.30
0.93%
SIF5
2.12
0.23%
BRD
15.56
0.51%
EL
10.98
2.7%
SNP
0.35
1.41%
TGN
412.00
0.85%
ROCE
0.17
15%
ELMA
0.14
0%
ARHIVĂ ȘTIRI