Insecticid periculos descoperit în ouă. Inspectorii veterinari au confirmat prezența Fipronilului la o fermă din Olt

23 ianuarie 2019, 22:19

Cazul din Olt este al doilea caz de contaminare, după cel din Teleorman de la începutul lunii. Mai multe informații ne spune Oana Danciu, de la TVR Craiova:

Ferma din Olt aparține aceleiași societăti din Teleorman unde s-a identificat la începutul anului prezența insecticidului interzis. Ferma de păsări din Scorniceşti a comercializat în ultima perioadă aproape 300.000 de ouă în mai multe județe din țară și în municipiul București. Alte peste 560.000 de bucăți de ouă au fost sechestrate la sediul fermei.

Pe piață, au mai fost găsite și retrase doar 20% din ouăle ajunse pe rafturi. Potrivit buletinelor de analiză, concentrația de Fipronil descoperită la unele probe a fost extrem de mare.

Societatea a fost amendată și i s-a interzis comercializarea ouălor. Autoritățile continuă controalele la agenții economici care s-au aprovizionat cu ouă de la ferma în cauză în perioada 4-18 ianuarie. Fipronilul este un insecticid folosit pentru dezinsecția fermelor și este interzis în Uniunea Europeană. Prezența lui în alimentele consumate poate provoca tulburări neurologice grave.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite