Înscrierile online pentru vizita Papei la Iași continuă până pe 31 mai

Papa Francisc
Papa Francisc
7 mai 2019, 19:28

Preotul Adrian Blăjuţă, responsabil mass-media al Episcopiei Romano-Catolice, a anunţat că aproximativ 60.000 de persoane s-au înscris până acum în parohiile catolice din zona Moldovei pentru a lua parte la vizita Papei Francisc la Iaşi, iar alte 7.000 de persoane au folosit mediul online.

„Au existat mai multe cereri de înscriere şi din afara zonei Moldovei, dar şi ale multor persoane care doresc înscrierea online pentru acest eveniment istoric. Înscriere se pot face în continuare online la acest eveniment pe siteul www.ercis.ro/papalaiasi, de pe site-ul oficial al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi. Platforma este accesibilă şi din coloana din stânga paginii.

Înscrierile online vor continua până în ziua premergătoare întâlnirii cu Papa Francisc la Iaşi. Şi cei care nu vor apuca să se înscrie, vor putea să-l întâlnească pe Papa, de la o distanţă mai mare, şi totodată să-l privească şi să îi asculte mesajul”, a spus preotul Adrian Blăjuţă.

El a precizat că persoanele care s-au înscris deja prin parohii nu mai trebuie să mai facă şi o înscriere online.

Potrivit sursei citate, Papa va sosi la Iaşi pe 1 iunie, după ora 17.00, pentru a vizita Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” şi pentru a participa la „Întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile”, în faţa Palatului Culturii. Vizita Papei la Iaşi va dura aproximativ o oră şi jumătate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite