INS: Rata anuală a inflației a scăzut în octombrie la 4,3%

Inflaţie
Inflaţie
12 noiembrie 2018, 11:05

În octombrie, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,73%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,73%. Faţă de decembrie anul trecut, cel mai mult s-au scumpit cartofii cu aproape 30 la suta.

Serviciile poştale, alte legume şi conserve de legume, s-au scumpit cu circa 20 la suta, iar gazele naturale şi transportul aerian au preturi mai mari cu 16 la suta.

În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din februarie 2013, când creşterea preţurilor de consum a fost de 5,65%.

„Preţurile de consum în luna octombrie 2018 comparativ cu luna octombrie 2017 au crescut cu 4,3%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,2%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (noiembrie 2017 – octombrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2016 – octombrie 2017), calculată pe baza IPC, este 4,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%”, se arată într-un comunicat al INS remis AGERPRES.

Comparativ cu septembrie 2018, preţurile de consum au crescut cu 0,52%, mărfurile alimentare scumpindu-se cu 0,61%, cele nealimentare cu 0,52% şi serviciile cu 0,35%.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele zece luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,2% în perioada similară din 2017.

Banca Naţională a României (BNR) a păstrat la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 2,9%, de la 2,7%, prognoza pentru anul viitor.

De asemenea, şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a menţinut la 3,5% previziunile referitoare la indicele preţurilor de consum pentru sfârşitul anului în curs, dar şi pentru anul viitor, respectiv 2,8% în 2019.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă