INHGA: Coduri portocaliu și galben de inundații și viituri, valabile până luni după-amiaza

Inundatii. Cod de inundatii
Inundatii. Cod de inundatii
5 februarie 2021, 13:36

Conform hidrologilor, un prim Cod portocaliu va fi valabil în intervalul 5 februarie, ora 14:00 – 8 februarie, ora 16:00, pe râul Tur – sector aval S.H. Turulung (sector îndiguit) – judeţul Satu Mare.

De asemenea, sâmbătă, între orele 8:00 – 16:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de viituri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur – bazin amonte S.H. Turulung (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare) şi Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Stânceni – amonte S.H. Luduş (judeţele: Mureş şi Bistriţa Năsăud).

În acelaşi timp, începând de vineri, de la ora 14:00, şi până luni, la ora 16:00, va fi valabil un Cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sector aferent S.H. Valea Vişeului (intrarea în ţară), Vişeu, Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mic – bazin superior (judeţele Cluj şi Bihor), Crasna (judeţele: SÓlaj şi Satu Mare), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă Arieş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Olt – bazin amonte S.H. Sf. Gheorghe (judeţele: Harghita şi Covasna) şi Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Straja (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ).

Potrivit hidrologilor, în intervalul 6 februarie, ora 18:00 – 8 februarie, ora 16:00, va intra în vigoare o altă avertizare Cod galben de creştere a debitelor pe râul Someş, sectorul aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare).

INHGA precizează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare şi pe unele râuri din judeţele Bistriţa Năsăud şi Maramureş.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite