Îngrijorare pentru proiectele cu bani UE. Guvernul promite noi drumuri. Viorica Dăncilă şi Corina Creţu, în vizită în judeţul Bacău

21 mai 2018, 15:01

Noi autostrăzi și drumuri expres – promite Guvernul. Accentul se va pune pe drumurile care leagă Moldova de centrul țării, au spus astăzi premierul României și ministrul Transporturilor.

Într-o întâlnire ofcială cu cei doi, comisarul european Corina Crețu a atras atenția că bani există.

Uniunea Europeană a alocat României peste 5 miliarde de euro, dar numai 35 de procente au fost cheltuite pentru proiecte începute în urmă cu câțiva ani.

Înaintea întâlnirii, cei doi oficiali au venit la Balta de Agrement a Bacăului, zonă în care se lucrează de aproape şase ani. Proiectul a început în 2012, inclusiv printr-o finanţare europeană, însă s-a blocat din cauză că a fost prost proiectat şi, în mare parte, prost gestionat. Primarul Bacăului spune că s-au găsit soluţii şi, cu sprijinul Guvernului, până la finalul anului, trebuie finalizate lucrările astfel încât locuitorii oraşului să se poată bucura de această zonă.

Premierul le-a promis băcăuanilor şi autorităţilor locale sprijin pentru finalizarea acestui proiect precum şi sprijin pentru realizarea centurii Bacăului, un alt proiect de investiţii foarte important atât pentru localnici cât şi pentru cei care tranzitează zona.

Viorica Dăncilă a vorbit şi despre posibilitatea de a avea noi proiecte de investiţii în infrastructură. În şedinţa de guvern de săptămâna aceasta, ar urma să fie prezentate mai multe note de fundamentare pentru construcţia de autostrăzi, a precizat premierul, fără să spună despre ce autostrăzi este vorba.

Corina Creţu a spus că aşteaptă până la finalul anului un proiect depus de autorităţile române pentru realizarea acestei centuri a Bacăului. Comisarul european a afirmat că autorităţile române nu au fost pregătite, din 2007, pentru realizarea acestor proieste de infrastructură de care avem atâta nevoie, însă Comisia Europeană se implică să ajute România.

Corina Creţu va face mai multe vizite în ţară, pentru ca românii să înveţe să folosească aceşti bani. Sunt peste cinci miliarde de euro disponibili pentru proiecte de infrastructură, dar prea puţine proiecte pentru folosirea lor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă