Înghețată radioactivă și borcane cu aer contaminat, vândute la Cernobîl

Înghețată radioactivă și borcane cu aer contaminat vândute la Cernobîl
Înghețată radioactivă și borcane cu aer contaminat vândute la Cernobîl
20 decembrie 2019, 16:14

Până anul trecut, la Cernobîl veneau doar vedete ale rețelei de socializare online Instagram dornice să își surprindă fanii cu selfie-urile lor curajoase.

După lansarea serialului „Cernobîl”, produs de televiziunea americană HBO, orașul s-a umplut de turiști curioși să intre în zona de excludere trasată de forțele sovietice pe o rază de 2.500 de kilometri din jurul uzinei, la scurt timp după dezastrul din 1986. În prezent, zona care înconjoară centrala este în continuare nelocuibilă pe o rază de 30 de kilometri, dar pe o mică parte din teritoriu a fost permis accesul turiștilor.

În octombrie 2018, la Cernobîl au fost 9.083 de vizitatori, iar, în noiembrie, numărul a crescut la peste 17.000. Compania turistică Solo East, care trimite turiștii în sejururi la Cernobîl, a înregistrat o creștere a rezervărilor cu 45%, deși patronul său, rusul Serghei Ivanciuc, spune că serialul produs de HBO „nu a făcut nimic bun pentru zonă. Situația este îngrozitoare”.

El a refuzat să cosmetizeze imaginile din afișele cu care își promovează excursiile, spunând că este hotărât să arate experiența reală a Cernobilului, nu una care urmează versiunea TV.

La Cernobîl au apărut deja și comercianți care vând produse „radioactive” și borcane cu aer contaminat, iar noul președinte ucrainean, Volodimir Zelenski, plănuiește să transforme zona într-un „paradis turistic”.

Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01.23. El a fost cauzat de o explozie a centralei nucleare din oraşul ucrainean Prîpeat, iar zona apropiată catastrofei a fost contaminată. Un nor de precipitaţii radioactive a ajuns în partea de vest a Uniunii Sovietice, Europa şi în estul Americii de Nord. Ţările care au fost afectate cel mai mult de catastrofă au fost Ucraina, Belarus şi Rusia. Aproximativ 8,4 milioane de locuitori din cele trei state au fost expuşi la radiaţii, iar 336.000 de persoane au fost evacuate. Belarus a fost cel mai afectat stat din punct de vedere meteorologic, deoarece 60% dintre precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul său. Conducerea fostei Uniunii Soviet

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Trei vești proaste despre vacanțele de anul acesta

România a pierdut un milion de turiști străini, în ultimii patru ani

Oferte pe toate gusturile și pentru toate buzunarele, la Târgul de Turism al României