Infractorii cibernetici profită de tragedia din Turcia și Siria. Au creat site-uri false prin care încearcă să convingă publicul să facă donații

16 februarie 2023, 18:25

„Ajutați Turcia”, „Donați Crucii Roșii”, „Ușurați viața cetățenilor turci” sunt mesaje cu puternic impact emoțional în această perioadă, în care numărul morților din Turcia și Siria este de ordinul zecilor de mii, iar cei care au scăpat cu viață nu mai au case ori bunuri.

Infractorii din spațiul online au profitat imediat de tragedie și au cerut plata în criptomonede care ar urma să fie transferate către Turcia și Siria.

Silviu Stahie, expert în securitate cibernetică: La 2 zile după, am observat o altă campanie, fiind folosită sigla UNICEF, de la o entitate care strângea bani pentru copiii afectați de cutremure. Dă un link unde spune ‘donează aici’ dar, în fapt, tu îți dai datele financiare. Te poate convinge, ca și ceilalți, să trimiti criptomonede sau chiar să trimiți fonduri într-un cont bancar.

Au urmat și alte depistări făcute de specilalistii în securitate cibernetică. Site-urile au nume care îi pot induce ușor în eroare pe cei dornici să doneze bani.

Despre infractorii cibernetici psihologii spun că sunt prădători fără conștiință.

Keren Rosner, psiholog: Ei se gândesc cum să facă bani, cum să le fie lor bine, sunt atât de centrați pe ei, încât nu contează suferința din jur. Sunt acei oameni lipsiți de sentimente, foarte reci, calculați.

Specialiștii ne avertizează să nu picăm în capcana unor astfel de infractori pentru care drama din Turcia și Siria e doar un nou mijloc de a face bani.

Poveștile pe care încearcă să le vândă trebuie să pară cât mai credibile, așa că e nevoie de vigilență maximă.

Mihai Rotaru, director comunicare DNSC: Nu furnizați date persoanale sau date de autentificare sau de carduri prin intermediul unor astfel de propuneri de donare de fonduri venite prin e-mail sau surse dubioase. Efectuați plăti doar pe site-uri sigure.

Infractorii cibernetici s-au folosit în același mod și de alte situații de criză precum pandemia de coronavirus sau războiul ruso-ucrainean.

Numai din monitorizarea unui singur astfel de site ilegal a reieșit că, în câteva zile, s-au strâns câteva mii de euro, bani care nu vor ajunge niciodată la victimele cutremurelor care au afectat Turcia și Siria.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite