InfoScore | Mișcarea de Protecţia Consumatorilor la nivel european lansează iniţiativa de semaforizare a etichetelor produselor agroalimentare

Supermarket
Supermarket
9 mai 2023, 11:22

„Cu ocazia Zilei Europei, sărbătorită astăzi, 9 mai, se lansează o iniţiativă a mişcărilor de protecţia consumatorilor sub auspiciile protecţiei consumatorilor InfoCons Italia. Iniţiativa are în vedere semaforizarea etichetelor produselor agroalimentare, în contextul circulaţiei consumatorilor la nivel internaţional şi ţinându-se cont de dificila înţelegere a informaţiilor de pe produse. Astfel, iniţiativa privind semaforizarea, lansată astăzi – de Ziua Europei – , vine în sprijinul cetăţenilor , în calitatea lor de consumatori, indiferent de limba pe care o vorbesc. În contextul mobilităţii cetăţenilor la nivel european şi global, devine imperios necesar accesul corect, direct, rapid, transparent şi facil la informarea cu privire la produsele agroalimentare şi alegerea acestora în cunoştinţă de cauză”, se menţionează în comunicat.

InfoScore este calculat pe baza numericului de aditivi alimentari dintr-un produs, fiind un sistem prin care sunt clasificate produsele agroalimentare, ţinându-se cont de aditivii sintetici adăugaţi în aliment.

„InfoScore a fost dezvoltat pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor şi pentru a îi sprijini pe aceştia în luarea deciziilor în cunoştinţă de cauză, ţinând cont de indicatorul clar al valorilor nutriţionale şi al numărului de aditivi alimentari regăsiţi în produs. Astfel, InfoScore ţine cont de numericul de aditivi alimentari , dar şi de valorile nutriţionale ale unui produs ( valoarea energetică, grăsimi, acizi graşi , zahăr , sare etc)”, precizează sursa citată.

Pro InfoScore este calculat pe baza numericului de aditivi alimentari şi totodată, având vedere şi gradul de procesare la care au fost supuse produsele alimentare. Astfel, sistemul Pro InfoScore determină clasificarea produselor de la alimente neprocesate sau minim procesate şi până la produse alimentare ultraprocesate.

Pentru clasificarea produselor alimentare în funcţie Pro InfoScore se au în vedere următoarele categorii: produsele alimentare neprocesate sau minim procesate ( Alimentele neprelucrate (sau naturale) sunt părţi comestibile ale plantelor (seminţe, fructe, frunze, tulpini, rădăcini) sau ale animalelor , precum şi ciuperci, alge şi apă, după ce au fost separate de natură); ingrediente culinare procesate (ingredientele culinare prelucrate, cum ar fi uleiurile, untul, zahărul şi sarea, sunt substanţe derivate din alimente din grupa 1 sau din natură prin procese care includ presarea, rafinarea, măcinarea, măcinarea şi uscarea); alimente procesate (legumele îmbuteliate, conservele de peşte, fructele în sirop, brânzeturile şi pâinea proaspăt preparată, se obţin în principal prin adăugarea de sare, ulei, zahăr sau alte substanţe din grupa 2 la alimentele din grupa 1); produse alimentare ultra procesate (băuturile răcoritoare, gustările ambalate dulci sau sărate, produsele din carne reconstituită şi mâncărurile congelate pre-preparate, nu sunt alimente modificate, ci formulări realizate în mare parte sau în întregime din substanţe derivate din alimente şi aditivi, cu puţine sau deloc alimente din grupa 1 intacte).

Eco InfoScore este calculat pe baza numericului de aditivi alimentari, ţinându-se cont, de asemenea, de impactul produselor asupra mediului înconjurător. Prin urmare, cetăţenii în calitatea lor de consumatori pot lua decizii informate, având drept criteriu şi componenta de mediu. Pentru a se determina Eco InfoScore se au în vedere următoarele: etapele de producţie (agricultură, procesare, ambalare, transport, distribuţie şi consum) , indicatorii de impact asupra mediului (schimbări climatice/ amprenta de carbon, epuizarea stratului de ozon, radiaţii ionizante, utilizarea terenurilor, a apei şi a energiei; poluarea aerului şi a apei marine şi dulci şi epuizarea resurselor).

Totodată, cu ocazia Zilei Europei, InfoCons lansează la nivel european Programul Unic de Certificare „Global Carbon Point” – „Punctul Global de Carbon”.

„În contextul unei dezvoltări continue atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional a problematicii privind amprenta de carbon, precum şi în contextul unei agravări a efectelor globale aduse de schimbările climatice, consumatorii trebuie să fie apăraţi, informaţi şi educaţi privind amprenta de carbon atât a produselor şi serviciilor, cât şi a tot ceea ce ne înconjoară (clădiri , birouri , locuinţe, autostrăzi, străzi etc). În acest sens, certificarea amprentei de carbon a produselor, serviciilor şi a tot ceea ce ne înconjoară va respecta criteriile existente în standarde internaţionale, fiind calculată folosind factori de emisie cât mai precişi”, se arată în comunicat.

Iniţiativa InfoCons vine în spiritul Pactului Verde European (European Green Deal) şi în întâmpinarea principiilor şi strategiei Uniunii Europene privind atât Protecţia Mediului, cât şi economia circulară şi ecodesign. Această iniţiativă este în conformitate cu seria de propuneri ale Comisiei Europeane prin care se adaptează politicile UE în domeniul climei, energiei, transporturilor şi fiscalităţii, pentru a reduce cu cel puţin 55 % până în 2030 emisiile nete de gaze cu efect de seră faţă de nivelurile din 1990 şi pentru ca Europa să devină primul continent neutru climatic până în 2050.

Amprenta de carbon este reprezentată de cantitatea totală a emisiilor de gaze cu efect de seră produse de-a lungul lanţului valoric. Amprenta de carbon nu se calculează doar la nivel de entitate, ci poate fi calculată şi la nivel de produs. Anume, am putea şti exact cât a poluat fiecare produs finit în parte, de la extracţia materiei prime, până la reciclarea acestuia, inclusiv, explică InfoCons.

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite