Val de arestări, vineri seara, în rândul apropiaților lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a ucis în accident rutier doi tineri. Mama acestuia, dar și trei suspecți de trafic de droguri vor rămâne în arest pentru următoarele 30 de zile, au decis judecătorii. Miruna Pascu este acuzată de influențarea martorilor și amenințare. Iar ancheta a scos la iveală detalii șocante. Ea a fost denunţată la DIICOT de o fostă prietenă a fiului său, după ce a încercat să o determine pe aceasta să nu dea declaraţii care să îngreuneze situaţia fiului ei.
ACTUALIZARE Imediat după cumplitul accident din noaptea de 18 spre 19 august, mama lui Vlad Pascu a încercat să-şi scape fiul de acuzaţia de deţinere şi trafic de droguri. Femeia s-a interesat cine erau prietenii tânărului şi a început să-i contacteze, susțin procurorii. De altfel, una dintre fete, minoră, a decis să depună un denunţ la DIICOT după ce a fost ameninţată de Miruna Pascu cu filmări compromiţătoare pe care le-ar deţine cu tânăra. Presiunile s-au amplificat după ce fata a fost citată la DIICOT Constanţa în dosarul în care Vlad Pascu este cercetat pentru deţinere şi trafic de droguri.
”Pascu Miruna a încercat să mă convingă să nu mă duc la DIICOT Constanța să dau declarație, iar pentru asta să-mi iau scutire medicală fie de la dermatolog, fie de la medicul de familie, sau dacă totuși decid să dau declarație, să spun că nu-mi amintesc că aș fi consumat droguri împreună cu Pascu Vlad și că în clipul mediatizat, de fapt jucam un rol. Pascu Miruna mi-a spus că dacă voi spune adevărul, în sensul că eu consumam împreună cu Pascu Vlad, voi intra la DIICOT martor și voi ieși inculpat, pentru consum de droguri. Am perceput-o că fiind foarte insistentă și foarte dornică să mă manipuleze, în scopul de a nu exista dovezi pentru istoricul de consum de droguri a lui Pascu Vlad. De altfel, mi-a și zis să șterg totul din telefon că să nu-mi ia procurorul telefonul, pentru că există riscul să vin cu telefonul la DIICOT și să plec fără el”, a spus tânăra.
Fata a povestit la DIICOT că însăşi mama lui Vlad Pascu i-ar fi procurat acestuia pastile halucinogene, iar tânărul ar fi dispus de sume foarte mari de bani. Potrivit anchetatorilor, Miruna Vlad a încercat să o convingă pe tânără că dacă va merge la DIICOT va fi arestată, invocând o serie de filmuleţe postate de fată pe reţelele de socializare.
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu: Deci scoate tot ce ai în el, îți repet, tot ce ai în el, mesaje de ale voastre, (bip) d-astea de ale voastre, nu neapărat cu Vlad ce mai aveți voi, prostii, dacă mai aveți. Și lui Vlad i-a luat telefonul, îl descarcă pe tot, dar el ștersese chestiile alea de mult ce mai avea, de aia spun, nu sunt de la Vlad să ştii, sunt de la cineva la care le-ați avut voi. Și înțelege că probe, îți repet nu sunt, sunt decât videoclipuri și mă rog trecutul tău, depinde de tine ce spui mâine ca să se facă probe, ca să înțelegi, treaba voastră, faceți ce vreți, eu sunt datoare să stau lângă Vlad, pentru că tată-su a plecat, nu plătește niciun ban, dar credeți-mă ăsta este un neverending story dacă o țineți așa, înțelegi? Crede-mă pe cuvânt, vorbește cu cineva și plecați, pleacă cu un avocat, sau uite, vorbesc cu cineva în Constanța să vină cu tine să vezi ce declari.
Cu toate aceste dovezi strânse din anchetă, procurorii au cerut arestarea preventivă a mamei lui Vlad Pascu, măsură dispusă de judecători, dar contestată de avocat.
Adrian Bendeac, avocatul Mirunei Pascu: Am formulat contestație orală în fața instanței. Încheierea nu este motivată în acest moment, am primit doar minuta. Nimeni nu-și dorește să treacă prin aceste momente. Sunt dramatice. Toată familia e în dosar. Fostul soț al Mirunei Pascu, Mihai Pascu, este sub imperiul unei măsuri preventive a controlului judiciar. Vlad Pascu e arestat de asemenea. Miruna Pascu arestată, de asemenea. Mai au un copil minor care a rămas singur acasă. E o situație dramatică pentru toată familia.
Anchetatorii au obţinut şi mandate de interceptare a convorbirilor telefonice Mirunei Pascu, de altfel, aceasta i-a promis fiului ei, care a contactat-o din arest, că va face totul ca să-l scape de probleme.
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu: Crede-mă că sunt mulți oameni care fac niște eforturi supraomenești ca să scoată ceva din (bip) ăsta. Și nu le fac gratis și nu la ca...le fac (n.l. neinteligibil) în fiecare zi. Înțelegi? Niște pretenții de nu-ți mai povestesc, dar încerc orice să fac. (...) Apropo, de penitenciar, am vorbit cu mai multe persoane săptămâna asta.
Procurorii au folosit mai mulţi investigatori sub acoperire. În plus, au aflat de la Vlad Pascu detalii despre dealerii de la care își procură drogurile.
Mărturia lui Vlad Pascu: Constantin Costin Anton, zis Lopată, era prieten de mulți ani cu Duma Tudor și aveau legături în sensul că Duma Tudor cumpăra cantități mari de cannabis de la acesta pentru a le revinde. În anii trecuți, Duma Tudor s-a întâlnit de mai multe ori cu „Lopată" în parcul Herăstrău și cam de fiecare dată purtau discuții legate de droguri. (...) De multe ori, Duma Tudor se lăuda în fața mea cu ce cumpăra de la „Lopată", respectiv cantități mari de cannabis. Știam că Duma Tudor are metamfetamină cantitate mai mare, pentru că mă întrebase în zilele de dinainte dacă nu vreau să cumpăr de la el. De multe ori, Duma Tudor mi-a vândut droguri și mi-a făcut legătura cu alte persoane care îmi vindeau droguri.
Judecătorii au considerat că Tudor Duma, dar și cei doi frați acuzați că distribuiau droguri trebuie să rămână în arest.
Georgiana Popa, avocata lui Tudor Duma: Domnia sa a vrut doar să epateze. Îi pare foarte rău pentru cele întâmplate. E presiune mare, e tânăr, are 19 ani, conștientizează și dorește să revină pe făgaș normal. Aroape că îi venea să plângă de situația creată și îi pare foarte rău. Probabil că o noapte în arest l-a ajutat să conștientizeze.
Carmen Stan, avocata fraţilor Constantin: Încep să devină maturi. Pe Vlad Pascu unul l-a văzut întâmplător cu Duma, iar celallat niciodată, a și plâns. Unul dintre frați nu a avut nici măcar o contravenție.
DIICOT îi acuză pe cei trei de trafic și deținere de droguri de risc și de mare risc. Aceleași acuzații, dar și punerea la dispoziție a locuinței pentru consum ilicit de droguri, îl vizează și pe Vlad Pascu.
Cazul arată aplitudinea acestui fenomen - a consumului și traficului de droguri în rândul tinerilor. E vorba despre cei născuți după anul 2000. Atât frații Constantin, cât și Vlad Pascu provin din familii destrămate, monoparentale. Rămâne de văzut dacă acest fenomen poate fi combătut doar de către procurori, doar cu închisoare, cu pedepse foarte aspre.
ACTUALIZARE Tribunalul București a decis arestarea preventivă a mamei lui Vlad Pascu pentru o perioadă de 30 de zile. Procurorii o acuză pe Miruna Pascu că a încercat să influențeze o prietenă a fiului ei, persoană minoră, și ar fi încercat să o șantazeze. I-ar fi cerut să nu furnizeze declarații împotriva fiului ei, în caz contrar o amenințase că va divulga informații compromițătoare.
Fata a denunțat totul la DIICOT. Procurorii au reușit să probeze infracțiunea și să obțină mandat de arestare pe numele Mirunei Pascu.
În plus, procurorii susțin că mama i-ar fi dat fiului ei, Vlad Pascu, Xanax pentru că suferea de depresie. Medicamentul poate fi asociat cu droguri.
Dacă în ce privește procesul Mirunei Pascu s-a terminat, la Tribunalul București este în derulare un alt proces în care procurorii DIICOT solicită mandat de arestare și pentru prietenii tânărului. Procesul a fost amânat mai bine de două ore, întrucât avocata din oficiu a lui Tudor Duma nu s-a prezentat. Un alt avocat a fost solicitat.
ACTUALIZARE Conform referatului, Miruna Pascu e acuzată că ar fi șantajat un martor că, dacă va colabora cu procurorii, va face publice informații și imagini compromițătoare.
Potrivit referatului, mama lui Vlad Pascu a contactat-o de nenumărare ori pe o tânără, prietenă a fiului ei, trimițându-i mesaje din care rezulta că în situația în care nu va da curs solicitărilor, va furniza presei informații compromițătoare despre aceasta.
Fata s-a panicat și a povestit polițiștilor tot ce știa despre Vlad Pascu din ultimii trei ani, de când s-au împrietenit.
Procurorii au folosit investigatori sub acoperire atât în cazul mamei lui Vlad Pascu, cât și în cazul investigațiilor privind cei trei apropiați ai tânărului.
Vlad Pascu era cunoscut ca fiind consumator, dar și ca distribuitor de cantități mici, astfel încât dacă era prins să poată scăpa ușor.
Procurorii susțin, în baza declarațiilor unei denunțătoare și a interceptărilor din dosar, că mama tânărului le-ar fi furnizat droguri atât lor, cât și fiului său.
Procurorii au decis extinderea anchetei și pentru acuzațiile de trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri.
Potrivit referatului, la data de 14.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Structura Centrală au dispus, în două cauze penale, reținerea a 4 inculpați și măsura controlului judiciar față de un inculpat, astfel:
Într-o cauză, s-a dispus măsura reținerii față de 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
S-a reținut că, în perioada ianuarie-septembrie 2023, inculpații, în mod repetat, au deținut și comercializat droguri de risc și mare risc.
Din cercetări a rezultat faptul că doi dintre inculpați s-au manifestat ca sursă principală de aprovizionare pentru cel de al treilea, care a achiziționat cantități mai mari, pe care ulterior le-a comercializat sub formă de doze.
În cea de a doua cauză instrumentată, s-a dispus reținerea unei inculpate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de influențare a declarațiilor.
Din cercetări a rezultat faptul că, în mod conștient și deliberat inculpata a exercitat presiuni de natură să constrângă moral o persoană, pentru a o determina să nu dea declarații de martor sau să facă declarații mincinoase, într-o cauză instrumentată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța privind săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu.
De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, arestat preventiv într-o altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri. S-a reținut că inculpatul a cumpărat, în mod repetat astfel de substanțe, în vederea consumului propriu, dar și pentru a le pune la dispoziția altor consumatori, cu ocazia unor petreceri private, organizate la domiciliul său.
Cu privire la un al treilea inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate în cadrul operațiunii ”Hydra”, au fost descoperite și ridicate cantitatea de aproximativ un kilogram canabis, o fiolă de fentanyl de 10 mililitri, un grinder, o cutie de lemn cu urme de materie vegetală, 76 de cartușe de vânătoare, deținute ilegal, 12.500 de lei, 3 telefoane mobile și diverse arme albe (cuțite, săbii, macete).
În cursul acestei zile a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.
Fragment din referat:
La data de 24.08.2023, în evidențele Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, Secția de combatere a traficului de droguri, a fost înregistrat sub numărul de mai sus, procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 24.08.2023 de către I.G.P.R.-B.C.C.C.O. București, Serviciul Antidrog, privind faptul că pe teritoriul României, cu precădere pe raza municipiului București și a județelor limitrofe, actionează un grup de traficanți de droguri de risc și mare risc, specializați în distribuirea de cannabis, comprimate ecstasy, MDMA, cocaină dar și alte droguri sintetice.
Potrivit informațiilor inițiale, aceștia domiciliază pe raza municipiului București, desfășurându-și activitatea infracțională în diverse locații, restaurante și cluburi de lux, din capitală, majoritatea clienților drogurilor comercializate de către ei fiind persoane cu un potențial financiar ridicat, care frecventează astfel de locuri.
Totodată, conform informațiilor obținute, persoanele în cauză furnizează diverse droguri de risc și mare risc, cu ocazia organizării de petreceri private care au loc în diverse locații private din mun. București, la care, de asemenea, participă persoane cu potențial financiar ridicat, din asa zisele cercuri exclusiviste ale high-life-ului bucureștean.