Inflația a atins cote alarmante în Europa. Cheltuielile pentru mâncare și facturile la energie, tot mai dificil de susținut

12 aprilie 2022, 07:24

Spaniolii vor plăti anul acesta cu 500 de euro mai mult pentru alimentele de bază. Cel mai mult s-au scumpit uleiul de măsline și cel de floarea-soarelui cu peste 50%, iar prețul la peste, carne și legume a crescut cu 5 procente.

Este foarte rău pentru că salariile sunt mici, iar costurile s-au dublat. Aşa nu mai putem continua. Şi se va generaliza, va fi din ce în ce mai rău, mai rău ca acum, a spus o bătrână din Spania.

Facturile la lumină şi gaz au crescut incredibil. S-a scumpit totul atât de mult că este o barbarie, a adăugat altă femeie.

Economiștii susțin că, din cauza inflației, plata pensiilor va fi o problemă anul viitor. Și asta pentru că fiecare punct procentual în plus înseamnă un efort bugetar de un miliard și jumătate de euro.

Pe de altă parte, spaniolii au luat o gură de oxígen până în iulie odată cu reducerea cu 20 de cenți a litrului de combustibil.

Totodată venitul minim garantat a fost majorat cu 15%, iar 2 milioane de spanioli vor beneficia de vouchere pentru plata facturilor la energie

În Spania, inflația a urcat până la 9,8%, cel mai înalt nivel din 1985 și până acum. Acest lucru afectează în primul rând puterea de cumpărare a populației. Coșul zilnic este mai scump acum în medie cu 10 procente.

Grecii au blocat deja țara cu o greva generală de o zi nemulțumiți că nu își mai pot acoperi cheltuielile de bază.

Și în Italia, inflația a atins maximul ultimilor 10 ani pe fondul explodării prețurilor la energie.

Analiștii atrag atenția că este nevoie de măsuri coerente care să diminueze impactul acestor scumpiri asupra populației care va fi nevoită să strângă cureaua și să taie alte cheltuieli pentru a-și plăti facturile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite