Infertilitatea afectează 1 din 5 cupluri. Studiu: Mulţi dintre cei care au făcut tratament au reuşit să devină părinţi

23 iunie 2018, 22:37

De la 27 de ani, Mariana și soțul ei au visat la aceste clipe. Minunea lor, Andreas-Efrem, a apărut după 9 ani, cu 9 fertilizări in vitro şi mult stres. Familia a luat trei credite pentru a face copilul. Şi mai vor unul.

Mihaela a tot încercat de la 26 de ani. După mai bine de un an, a ajuns la un specialist în infertilitate: avea probleme la trompele uterine. S-a tratat şi va avea un băiat.

Un cuplu din cinci suferă sau a suferit de infertilitate, arată primul studiu pe această temă din ţară. Unul din trei încearcă de peste un an să aibă copii. Iar unul din zece, chiar de peste cinci ani.

Potrivit studiului, cuplurile cu probleme de infertilitate au un statut social peste media naţională. Trei sferturi sunt absolvenţi de studii superioare si au o locuinţă proprietate personală. Aproape jumătate câştigă peste cinci mii de lei net pe lună.

Doi din zece cred că Dumnezeu nu vrea să le dea copii. Aproape jumătate consideră că de vină e stresul. Şi nu merg la medic.

Aproape jumătate dintre cei care nu reuşesc să devină părinți vor să se trateze. Dintre cei trataţi, 60 la sută au avut succes în mai puţin de doi ani.

Tratamentul poate costa însă mii de euro. Bani pe care un sfert din cupluri îi împrumută.

Nici programul de fertilizări al statului nu acoperă toate costurile. Şi asigură doar o procedură, deşi specialiştii spun că optim ar fi în jur de trei. Ministrul Sănătăţii a cerut schimbări.

Unii ajung şi la divorţ. Doar 1306 copii s-au născut datorită procedurilor finanţate de minister în ultimii trei ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite