Îndrumător de weekend: Femei, pisici și mucenici

Filmul L'atelier
Filmul L'atelier
9 martie 2018, 15:20

Regizorul francez Laurent Cantet revine în cinematografele din România cu Atelierul / L’atelier, film care a avut premiera la festivalul de la Cannes de anul trecut, în secţiunea competitivă Un Certain Regard. Atelierul rulează, începând de vineri, în 20 de cinematografe din 11 orașe din România.

Scris împreună cu cineastul Robin Campillo (cunoscut pentru recentul „120 de bătăi pe minut”), noul film, al 8-lea, vorbește despre dificultatea generației tinere de a-și găsi locul într-o societate violentă, ruptă între probleme sociale și politice.

La Cinema Elvire Popescu rulează Fotbal Infinit, în regia lui Corneliu Porumboiu. Filmul aruncă o privire originală asupra lumii sportului, de data aceasta din România provincială, urmărind tentativa unui oficial de a lăsa lumii moştenire o versiune mai bună a acestui minunat sport. Însă totul, oare, se învârte în jurul fotbalului? Bilete, aici.  

La Apollo se dansează pe franțuzisme, electrojunk și hituri incerte care traverseaza trei, patru decenii. De muzică se ocupa trei reprezentate ale sexului frumos.

Festivalul Mucenicilor în Parcul Național. Se pregătesc peste 20.000 de mucenici moloveneşti copţi în cuptor şi dezmierdaţi cu miere şi miez de nucă dar şi peste 5.000 de porţii de mucenici munteneşti fierţi într-un ceaun uriaș. Nu vor lipsi nici cele  44 de pahare cu vin, gratarele, tuica și tot felul de licori, spun organizatorii.

Atelier de pisici pentru cei mici. La Atelierul de Pisici, mânuțele dibace vor fi ajutate să creeze pisicuțe după imaginația zburdalnică a stăpânilor. Cu ochelari și papion, lăbuțe verzi sau codițe roz, pisicuțele create în mansarda copiilor din Cărturești Verona, vor pleca la finalul atelierului, împreună cu stăpânii lor, acasă. Când? Sâmbătă, de la 16.00.

Spring Yoga Festival se desfașoară sub forma unui program de clase și conferințe de yoga și terapii complementare ce ajută la armonizarea minții și corpului. De asemenea, participantii vor invata din ateliere, cursuri, seminarii, produse și terapii. Când? Sâmbătă și duminică la Palatul Universul.

Bonus de weekend prelungit – Oregon la Jazz Nouveau în Club Control, luni seara. Cu 30 de albume în discografie, sute de concerte susținute pe intreg globul și o nominalizare la premiile Grammy în 2002 pentru discul Oregon in Moscow, muzicienii americani și-au pus amprenta definitiv în istoria jazz-ului mondial. Cu siguranță cel mai cunoscut membru al grupului format în 1970 este Ralph Towner, chitaristul și liderul Oregon, considerat de comunitatea muzicală un adevărat vizionar. Bilete, aici

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite