Indonezia redeschide cinematografele. Autoritățile susțin că divertismentul creşte imunitatea

Autorităţile din Indonezia au declarat miercuri că cinematografele se pot redeschide. Mersul la cinema poate provoca fericire şi stimula imunitatea spectatorilor, au motivat ele, relatează dpa.

26 August 2020, 22:07 (actualizat 26 August 2020, 22:18) |
Cinema

"Cinematografele au contribuit semnificativ la furnizarea de divertisment publicului deoarece dacă îi face pe oameni fericiţi le poate spori imunitatea", a declarat Wiku Adisasmito, un epidemiolog şi purtător de cuvânt al grupului de lucru la nivel naţional privind COVID-19, în cadrul unei conferinţe de presă.

Wiku Adisasmito a afirmat că grupul de lucru format din experţi a analizat fezabilitatea redeschiderii cinematografelor, care au fost închise în martie din cauza epidemiei de coronavirus.

Cinematografele se vor deschide doar pentru persoanele cu vârste cuprinse între 13 şi 59 de ani, care nu suferă de diabet sau orice tip de boală pulmonară sau cardiovasculară şi care nu au un sistem imunitar slăbit.

Spectatorii vor fi obligaţi să poarte măşti pe perioada vizionării filmelor care vor avea o durată maximă de două ore.

Consumul de mâncare şi băuturi nu va fi permis şi biletele vor putea fi achiziţionate doar online.

Administraţia fiecărei regiuni va elabora un plan privind redeschiderea cinematografelor.

Anies Baswedan, guvernatorul Jakarta, a declarat că administraţia oraşului pregăteşte un regulament mai detaliat pentru ca industria cinematografică să funcţioneze fără să compromită sănătatea publică.

Indonezia a raportat miercuri 2.306 de cazuri noi de COVID-19, dintr-un total de 160.165 de infecţii, dintre care 115.409 s-au însănătoşit. Numărul deceselor a ajuns la 6.944.

(sursa: Agerpres)

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 14°C
IASI 12°C 11°C
CLUJ 9°C 4°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 12°C 11°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI