Indonezia: 99 de copii au murit de insuficiență renală acută. Autoritățile au interzis siropurile de tuse și alte tratamente lichide

19 octombrie 2022, 17:49

99 de copii au murit anul acesta de insuficientă renală acută, a anunțat Ministerul Sănătății din Indonezia, care a precizat că a descoperit 206 cazuri de îmbolnăvire. Deocamdată nu se știu cauzele, dar oficialii indonezieni au decis ca măsură de precauție să interzică mai multe tratamente.

”Ca măsură preventivă, ministerul a ordonat cadrelor medicale din toate instituţiile de sănătate să nu mai administreze şi să nu mai recomande sirop sau orice alt tratament lichid, până la finalizarea anchetei noastre”, a anunțat Mohammad Syahril, purtător de cuvânt al ministerului Sănătăţii din Indonezia.

Suspiciunile privind siropurile se bazează pe experiența africană. În Gambia, aproape 70 de copii au murit de insuficiență renală acută, cauzată de utilizarea unor siropuri cu paracetamol, folosite în tratamentul administrat împotriva febrei. Farmaciștii din Indonezia așteaptă informații mai clare de la autorități.

”Cer guvernului să fie mai clar, ca să evităm confuzia şi îndoiala, deopotrivă a farmaciştilor şi clienţilor, să ne spună exact ce este interzis sau oprit temporar de la vânzare. Trebuie să ni se spună mai clar ce produse nu mai avem voie să vindem”, spune Yoyon, farmacist.

Ancheta din Gambia a relevat că patru siropuri fabricate în India ar putea fi cauza insuficiențelor renale.

La începutul lunii și Organizația Mondială a Sănătății a emis o alertă și a recomandat retragerea de pe piață a patru medicamente produse în India, după s-a descoperit că acestea conțineau o cantitatea inacceptabilă de mare de dietilen glicol și etilen glicol. Aceste substanțe sunt folosite în special în aplicații industriale, de exemplu în lichidul de frână sau în antigel. În industria farmaceutică sunt folosite că alternativă mai ieftină la glicerină și apar frecvent în siropurile de tuse.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite