Indignare în SUA, după ce un avion cu militari paraşutaţi la un spectacol a declanşat evacuarea Capitoliului

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash
21 aprilie 2022, 12:35

Alerta, emisă miercuri, la ora locală 18.30 (joi, 1.30, ora României), a fost ridicată după 20 de minute.

„Capitoliul a fost evacuat din precauţie în această (miercuri) seara. Nu există ameninţare”, au anunţat forţele de ordine, care s-au angajat să ofere „informaţii suplimentare în viitor”.

La peste o oră şi jumătate după avertismentul iniţial, poliţia nu a furnizat niciun motiv oficial al măsurii. Însă la originea evacuării s-ar afla o problemă de comunicare simplă şi stânjenitoare, potrivit NBC News.

Ameninţarea semnalată viza paraşutişti din cadrul armatei americane, care au fost paraşutaţi dintr-un avion, în cadrul unui spectacol, înaintea unui meci pe stadionul de baseball, situat la doi kilometri de Capitoliu.

Alerta, în pofida faptului că a fost de scurtă durată, a fost anunțată de către presa americană, într-o ţară în continuare profund marcată de amintirea atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 – când avioane pilotate de piloţi din cadrul Al-Qaida au intrat în Turnurile World Trade Center, la New York, şi în clădirea Pentagonului, la Washington.

„Panică inutilă”

Capitoliul, simbolul democraţiei americane, este în continuare extrem de supravegheat după ce a fost luat cu asalt, la 6 ianuarie 2021, de către susţinători ai lui Donald Trump, veniţi să denunţe rezultatul alegerilor prezidenţiale în urma unei victorii a democratului Joe Biden.

Numărul persoanelor prezente în incintă miercuri seara era, probabil, limitat, în contextul în care nici Senatul şi nici Camera Reprezentanţilor nu se aflau în sesiune.

„Tocmai am petrecut un sfert de oră foarte stresant, însă suntem bucuroşi că toată lumea este teafără”, a scris într-un mesaj postat pe Twitter aleasa Teresa Leger Fernandez.

Două turiste suedeze, care vizitau împrejurimile Capitoliului, au declarat că s-au trezit în faţa unor „poliţişti care spuneau că trebuie să ne îndepărtăm de clădire”.

„Ei au închis barierele de securitate dupoă noi”, a declarat una dintre ele AFP, pcizând că agenţii nu le-au dat explicaţii.

Preşedinta camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a denunat miercuri o „aparentă neglijenţă” a autoritţii americane a aviaţiei FAA, pe care o acuză de provocarea „unei panici inutile” la Capitoliu.

„Faptul că autoritatea americană a aviaţiei pare că a eşuat să informeze Poliţia Capitoliului cu privire la survolarea prevăzută la Nationals Stadium este scandalos şi de nescuzat. Panica inutilă cauzată de această aparentă neglijenţă a fost deosebit de păguboasă aleşilor, personalului şi angajaţilor, marcaţi în continuare de traumatismul atacului asupra locului lor de muncă de la 6 ianuarie”, denunţă ea într-un comunicat, în care re referă la luarea cu Asalt a Capitoliului în 2021.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite