Indeciși și dezamăgiți de clasa politică, italienii merg duminică să voteze la anticipatele pe care cei mai mulți dintre ei nu și le-au dorit. Europenii, îngrijorați de ascensiunea radicalilor

Vot istoric în Italia. Duminică au loc alegeri legislative anticipate, iar favorite sunt forțele aflate mult la dreapta eșichierului politic. Fratelli d'Italia, condus de Giorgia Meloni, ar putea obține cel mai mare număr de voturi, în jur de 27%. Împreună cu Liga Nordului și cu Forza Italia, ar putea fi în poziția favorită pentru formarea guvernului. TVR INFO va transmite modul în care se desfăşoară votul și va prezenta rezultatele exit-poll-urilor.

24 Septembrie 2022, 19:19 (actualizat 24 Septembrie 2022, 21:41) Știrile TVR |

"Italienii, din păcate, sunt foarte indeciși și foarte dezamăgiți de clasa politică. 40% în sondaje arată că nu știu pe cine să voteze, de altfel se știe că aceste alegeri anticipate nu au fost dorite de italieni, doar unul din 3 italieni și-ar fi dorit să meargă la vot înainte de martie, anul viitor, când ar fi trebuit să aibă loc aceste alegeri", a precizat corespondentul TVR, Alberta Forgiarini, pentru Ora de știri.

Se preconizează astfel ca prezența să fie destul de scăzută.

"Poate vom vedea de această dată și un premier care va fi decis destul de repede, pentru că, la precedentele alegeri, italienilor le-au trebuit 3 luni pentru a se decide și a cădea de acord asupra unui premier. De această dată, lucrurile par mai ușoare, însă nu la fel de liniștiți se simt europenii, care sunt îngrijorați de ceea ce se întâmplă în Italia. Totuși, Giorgia Meloni spune că ea este deschisă și vrea să colaboreze cu Europa, chiar dacă își dorește o politică externă bazată pe interesul național și pe apărarea patriei. Este un partid naționalist (...) și marea problemă pe care o ridică cei de dreapta este cea a imigranților clandestini", a subliniat Alberta Forgiarini.

"Românii, cel puțin de aici,  nu sunt foarte îngrijorați de schimbările politice care vor avea loc", a adăugat ea.

Urnele se deschid la ora 07.00 și se închid la 23.00, ora locală.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 6°C
IASI 4°C 3°C
CLUJ 6°C 7°C
CONSTANTA 6°C 8°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI