Incident nuclear în Rusia. Trei reactoarea de la centrala Kalinin au fost oprite

19 iulie 2019, 10:37

Centrala de la Kalinin se află la 200 de kilometri nord-vest de Moscova. Scurtcircuitul a impus decuplarea reactoarelor 1, 2 şi 4. Conducerea companiei de stat Rosenergoatom, care este proprietara centrelei, a anunţat că activitatea normală va fi reluată în două zile.

“Un scurtcircuit la un transformator este ceva neplăcut dar nu este neobişnuit. Astfel de situaţii apar la toate centralele, indiferent de tipul de reactor. Acest incident nu a afectat securitatea centralei şi nici echipamentele principale. Nivelul radiaţiilor în zona centralei nucleare de la Kalinin este în parametri normali”, a precizat Andrei Timonov, director de comunicare al Rosenergoatom.

Centrala de la Kalinin dispune de patru reactoare de câte 1000 de megawati fiecare.

Primele două au fost construite în prima parte a anilor 80, ultimele două în 2004, respectiv 2011. În 2016  s-a produs un scurtcircuit la echipamentul electric al reactorului numărul 3. Doi oameni au fost răniţi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite