Incident naval pe Dunăre. Un șlep și o barjă s-au lovit violent de zidurile Mănăstirii Mraconia

Grav incident naval pe Dunăre. Un convoi, format dintr-un șlep-motor și o barjă, a lovit violent zidurile de protecție ale Mănăstirii Mraconia din Mehedinți. Totul s-a petrecut după ce cârma uneia dintre nave s-a blocat, iar echipajul a pierdut controlul ambarcațiunii. Pentru turiștii de pe mal au urmat clipe de groază, dar nimeni nu a fost rănit.

13 Octombrie 2020, 07:22 (actualizat 13 Octombrie 2020, 12:19) |
Grav incident naval pe Dunăre
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Camerele de supraveghere au surprins imagini cu turiștii care privesc îngroziți navele scăpate de sub control apropiindu-se rapid de țărm. În ultima clipă câteva persoane s-au retras de lângă mal, înainte ca barja să lovească violent zidul.

Convoiul, sub pavilion românesc, naviga din Orșova către Moldova Nouă pe partea sârbească a șenalului navigabil. La un moment dat, din cauza unei defecțiuni tehnice la șlepul motor, echipajul a pierdut controlul direcției iar vasul s-a îndreptat direct spre zidurile mănăstirii.

Căpitănia portului Orșova și polițiștii de la Transporturi Navale fac o anchetă.

Este al treilea astfel de incident care se produce la Mănăstirea Mraconia. În ultimii zece ani, un convoi românesc și unul ucrainean, aflate în derivă, au lovit zidurile lăcașului de cult.

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI