Început de an școlar după scenarii diferite. La nivel național, în cele mai multe școli se aplică scenariul verde şi toţi elevii revin în clase

11 septembrie 2020, 21:12

În şapte şcoli din Bucureşti cursurile vor începe cu totul altfel: elevii vor învăţa după un program mixt, între scenariile galben şi roşu. Pentru că există profesori care nu pot reveni în clase, ei vor preda exclusiv online.

În alte 17 școli şi licee se va aplica exclusiv scenariul roșu în primele săptămâni, elevii vor învăța online. În această situație sunt clădirile în care nu s-au încheiat reparațiile sau lucrările de reabilitare.

În cinci unități de învățământ, cursurile se fac la distanță, pentru că există persoane depistate cu noul coronavirus în ultimele zile. În cele mai multe şcoli, grădiniţe şi licee, aproape 600, cursurile se fac mixt, jumătate de clasă online, jumătate în bănci, pentru a permite distanțarea de protecție.

Cu doar câteva zile înainte de începerea școlii, guvernul a alocat fonduri pentru cumpărarea de dezinfectanți, camere web, laptopuri și abonamente pe internet.

Ministrul Educației, Monica Anisie, scrie pe Facebook despre controversele legate de începerea anului şcolar.

La nivel național, în peste 12.600 de școli se va aplica scenariul verde şi toţi elevii revin în clase. 4.800 sunt în scenariul hibrid și în 238 de unități școlare nu pot începe cursurile decât online, în scenariul roșu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite