Începe să scadă numărul românilor care se vaccinează, după ce au fost zile când în centrele de imunizare mergeau chiar şi 150 de mii de oameni

Scade dramatic numărul românilor care se vaccinează. După ce zilele trecute mergeau în centrele de imunizare chiar şi 150 de mii de oameni într-o zi, duminică, puţin peste 40 de mii de persoane au primit prima doză. Mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă ne-au spus că se imunizează doar pentru că au nevoie de certificatul verde. Cu greu am reuşit astăzi să depăşim pragul de 7 milioane pe persoane vaccinate cu cel puţin o doză.

31 Octombrie 2021, 19:04 Știrile TVR |

Centrul de vaccinare de la Obor, din București, altădată înţesat de oameni interesați să se vaccineze, a fost la sfârșit de săptămână mai degrabă pustiu. Cei care s-au vaccinat totuși au luat decizia mai mult de nevoie.

Ziua a adus și alte probleme. Câteva ore, activitatea în centrele de vaccinare a fost parțial blocată după ce sistemul de înregistrare a datelor a avut probleme tehnice.

Ritmul de vaccinare încetinește îngrijorător de mult. Chiar sub jumătate față de zilele precedente, când s-a înregistrat o explozie de solicitări.

Interesul pentru vaccinare a început să crească din data de 22 octombrie și s-a menținut constant până în data de 29 octombrie. În tot acest interval au fost înregistrate aproape un milion de vaccinări. Într-una dintre zile am ajuns la aproape 160.000 de români vaccinați în 24 de ore, dintre care în jur de 112.000 cu prima doză.

De vineri, cifrele au început să scadă, iar asta se vede în centrele de vaccinare.

Între timp, România a depășit cu greu pragul de 7 milioane pe persoane vaccinate cu cel puțin o doză.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VACCINARE COVID-19
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 32°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 29°C
CRAIOVA 31°C 32°C
BRASOV 25°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI